Poliția, intervenție pentru încătușarea unui soț agresiv, în sprijinul unei mame cu copilul în brațe

Polițiștii de la Dolhasca au avut de gestionat un caz de violență în familie care a necesitat o intervenție în forță, pentru încătușarea unui bărbat care se manifesta agresiv.

Joi, în jurul orei 13.30, Poliția orașului Dolhasca a fost sesizată de o femeie, care a anunțat că soțul, cu care este în divorț, a venit beat în locuința din Poiana și face scandal.

O echipă operativă s-a deplasat la fața locului, în satul Poiana. La fața locului, în locuință, a fost găsit bărbatul în stare de ebrietate, în timp ce femeia era afară, pe podețul de acces spre porți, cu un copil mic în brațe.

Verificările făcute în paralel au arătat că cei doi se află în divorț, iar printr-o sentință a judecătorilor s-a admis cererea de Ordonanță președințială prin care i s-a atribuit mamei beneficiul locuinței din satul Poiana, până la judecarea definitivă a cauzei de divorț.

Polițiștii au constatat că bărbatul din locuință a refuzat să deschidă porțile și a devenit recalcitrant.

Oamenii legii au intervenit pentru imobilizarea acestuia, bărbatul fiind încătușat și transportat la sediul Poliției orașului Dolhasca.

Femeia a revenit în locuință împreună cu copiii.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de „nerespectarea hotărârilor judecătorești”, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Recomandări

Doi suceveni care și-au bătut soțiile, reținuți în arest deși victimele au dat înapoi pe linie de anchete penale

Complice reținut în arest în cazul tânărului care a fugit de la locul unui accident mortal și a încercat să șteargă urmele nenorocirii

Femeie evacuată din casă de polițiști după ce și-a pălmuit soțul cu care este căsătorită de 20 de ani

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție