– Șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor, comisarul șef Mircea Smoleac, va demara un mega-control vizavi de repartizarea apartamentelor Agenției Naționale pentru Locuințe în județul Suceava
– “Se vorbește de tot felul de manevre făcute cu aceste apartamente ANL. Dacă într-adevăr s-au făcut, atunci le vom scoate la iveală”, a conchis Smoleac
Șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul șef Mircea Smoleac, își ia subordonații și „se mută” în toate blocurile ANL construite în județul Suceava. Smoleac a mărturisit, ieri, că are de gînd să verifice modul de repartizare a apartamentelor Agenției Naționale pentru Locuințe și, implicit, legalitatea documentelor din dosarele care au stat la baza acordării acelor puncte, în funcție de care se face repartizarea solicitanților. „Vom lua la verificat toate aceste aspecte. Deocamdată sîntem într-o fază premergătoare, acum adunăm materiale, date, iar, ulterior, dacă e cazul, vom începe urmărirea penală. Se vorbește de tot felul de manevre făcute cu aceste apartamente ANL. Dacă într-adevăr s-au făcut, atunci le vom scoate la iveală”, a precizat șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor. Totuși, pînă acum, dosarul penal în care s-au efectuat cercetat cu privire la sesizări ce vizau anumite repartizări preferențiale ale apartamentelor (26) din blocul ANL –cartierul Obcini (vizavi de hypermarketul METRO), s-a dovedit a fi un mare fîs. În dosarul în cauză, în luna ianuarie a acestui an, s-a început urmărirea penală împotriva unei angajate a Primăriei Suceava, care, prin fals intelectual și abuz în serviciu, ar fi făcut tot felul de mînăreli, în urma cărora familii care aveau într-adevăr nevoie de un apartament au fost date mai la coadă, locul lor fiind luate de alte persoane, care, în mod normal, nu ar fi strîns punctele necesare și nu ar fi avut nici o șansă să pună mîna pe un astfel de spațiu locativ. Totuși, acest dosar avea să ajungă cîteva luni mai tîrziu (31 iulie 2005) la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Suceava, polițiștii propunînd neînceperea urmării penale împotriva funcționarei cu pricina, pentru că toate aspectele sesizate inițial nu s-au confirmat. Lucru confirmat, de altfel, și de procurori care au dat aceeași soluție. Obiectul unor dosare penale vor face și celelalte blocuri ANL construite în județ, printre care și cele construite în din cartierul Burdujeni.
