Problemă

Poliția Dolhasca, în criză de personal după ce din 16 polițiști au mai rămas doar zece



Poliția orașului Dolhasca este una dintre structurile importante de poliție din județ care se confruntă cu cea mai puternică criză de personal, în momentul de față fiind încadrați pe posturi doar zece lucrători. Asta în condițiile în care, în 2008, la poliția din Dolhasca lucrau 16 oameni, iar populația este foarte numeroasă. Conform recensământului din 2011, Dolhasca are peste 9.700 de locuitori, fiind al treilea oraș ca mărime din județ, după Gura Humorului și Vicovu de Sus.
Comisarul-șef Florin Gavril, șeful Poliției orașului Dolhasca, a precizat că în 2008, când a venit la comandă, erau 16 lucrători de poliție. La un moment dat, anul trecut, a rămas cu doar opt oameni în subordine. Recent, la Poliția Dolhasca a fost repartizat un agent de poliție proaspăt absolvent al școlii de profil.
„În momentul de față suntem zece oameni cu tot cu comandant”, a precizat comisarul-șef.
Polițiștii au plecat prin pensionări, după reorganizarea din structurile Ministerului Administrației și Internelor ori s-au mutat la alte unități de poliție.
„Este o zonă grea, cu foarte multă populație și implicit cu infracționalitate ridicată. Mulți colegi au vrut să plece de aici. E greu să asigur permanența cu oamenii pe care îi am, mai ales că aceștia trebuie să plece și în concedii. Se lucrează frecvent ore suplimentare, din timpul liber. Oricum facem eforturi și reușim să acoperim volumul de muncă”, a declarat comisarul-șef.
El a precizat că a primit garanții că numărul de lucrători de poliție va fi suplimentat, un prim pas în acest sens fiind făcut prin repartizarea agentului din noua promoție de absolvenți.
La debutul lui 2013, către IPJ Suceava au fost repartizați 13 agenți de poliție și cinci ofițeri, proaspăt absolvenți de școli de profil, mult mai puțini decât au fost solicitați.
De precizat că în Dolhasca există și o grupă de ordine publică a Jandarmerie, la care sunt încadrați opt oameni. Aceștia fac patrule mixte de asigurare a ordinii publice împreună cu polițiștii.



Recomandări