Poliția, chemată să intervină la o bătaie între doi bătrâni de aproape 80 de ani



Polițiștii Secției Preutești au fost solicitați să intervină la o bătaie între doi bătrâni de aproape 80 de ani, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Protagoniștii scandalului locuiesc în satul Oniceni, comuna Forăști, și sunt vecini.
Potrivit poliției, marți, în jurul orei 18:30, pe fondul consumului de alcool și al unei neînțelegeri de la o suprafață de teren, Gheorghe C., în vârstă de 77 de ani, și-a lovit vecina, Lucreția M., de 75 de ani, cu un băț peste picioare. Bătrâna nu a rămas datoare și, la rândul ei, și-a lovit vecinul cu o seceră în zona umărului stâng.
Audiată de polițiști, femeia a declarat că nu depune plângere împotriva vecinului ei, pentru infracțiunea de lovire.
De cealaltă parte, Gheorghe C. nu a putut fi audiat, întrucât septuagenarul era în stare avansată de ebrietate, refuzând să se legitimeze și să-și declare datele de identitate.
Polițiștii au chemat o ambulanță la fața locului, însă bătrânul a refuzat să meargă la spital la Fălticeni, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.