Dispariție

Poliția caută un copil de 14 ani care își face veacul prin gări și săli de internet

Alevandru Covaci a plecat de acasă de aproximativ o săptămână, după o ceartă cu sora sa
Alevandru Covaci a plecat de acasă de aproximativ o săptămână, după o ceartă cu sora sa

Un copil în vârstă de 14 ani din orașul Gura Humorului este căutat de poliție după ce a fugit de acasă, oamenii legii bănuind că acesta își face veacul prin zona stațiilor CFR și a sălilor de internet.
Minorul, Alexandru Covaci, a plecat de acasă de aproximativ o săptămână, după o ceartă cu sora sa. Cunoscut sub porecla de „Pășcănel”, copilul a mai fugit și în trecut de la domiciliu, fiind depistat la diferite familii din țară, dar și cerșind prin gări.
Polițiștii fac un apel la cei care îl cunosc ori l-au văzut în ultimele zile, sperând să obțină informații care să îi ajute să-l găsească în timp cât mai scurt.
Minorul are 1,55 m înălțime, corpolență astenică, păr șaten drept cu bretonul pe partea dreaptă, este tuns scurt, are fața ovală, ten deschis, ochi căprui, iar ca semn particular are, în zona ombilicală partea stângă jos, sub formă ovală, un semn din naștere de aproximativ patru centimetri, mai deschis la culoare decât pielea.
La data dispariției acesta era îmbrăcat cu o scurtă de fâș de culoare neagră, cu dungi albe pe mâneci, tricou de culoare albastră, pantaloni trening de culoare albastră cu dungi roșii, încălțăminte tip sport de culoare albă din pânză.

Recomandări

Cruzime care strânge în spate la un băiat de 14 ani: a legat o cățea de o căruță și a târât-o pe drum