Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a transmis ieri un comunicat de presă prin care atrage atenția asupra faptului că, în ultima perioadă, în mai multe locuri de pe raza municipiului Suceava, pe stâlpi de înaltă tensiune, în stații de transport în comun, pe pereți ai clădirilor, au fost afișate anunțuri prin care se promovează disponibilitatea unor persoane de a oferi sume mari de bani cu titlu de împrumut, în condiții avantajoase.
Chiar dacă ai salariul minim pe economie sau ești pensionar, de drept sau pe caz de boală, poți împrumuta bani „fără giranți, fără garanții, doar cu buletinul ori cartea de identitate și cuponul de pensie ori adeverință de venit”.
„Atragem atenția cetățenilor să manifeste responsabilitate înainte de a iniția astfel de demersuri și să apeleze la instituții financiare acreditate. Polițiștii vă recomandă să manifestați maximă atenție și responsabilitate când doriți să accesați împrumuturi bănești și să vă asigurați de caracterul legal al demersurilor întreprinse”, avertizează purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu.