Inițiativă

Poliția a lansat în școli campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”

Poliția a lansat în școli campania ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”
Poliția a lansat în școli campania ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”

Luni, la Școala Gimnazială ”Academician H. Mihăiescu” din comuna Udești, a fost lansată campania județeană ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”, o campanie prin care Poliția încearcă să se implice mai mult și mai eficient în problema violenței, și cu implicarea celor care asistă la ea, dar de multe ori nu fac ceva pentru a o opri.
Evenimentul de lansare a avut loc în prezența conducerii Inspectoratului Județean Școlar Suceava și Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, alături de reprezentanți ai asociațiilor nonguvernamentale, ai cadrelor didactice, elevilor și părinților.
În cadrul întâlnirii s-a insistat pe ideea că siguranța în unitățile de învățământ presupune o conjugare constantă a eforturilor tuturor celor cu atribuții sau preocupări în acest domeniu: părinți, cadre didactice, autorități locale, precum și ale altor actori sociali care pot contribui în mod concret la asigurarea siguranței în mediu școlar.
Scopul campaniei îl reprezintă creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri.
Elevii, cadrele didactice și părinții au fost și vor fi informați cu privire la existența unui canal de informare – www.sigurantascolara.ro, în care se vor prezenta informații și recomandări ale instituțiilor responsabile pentru crearea unui climat de siguranță școlară optim.
Pentru succesul campaniei au fost realizate, cu sprijinul Agenției de Publicitate Mercury 360, produse publicitare, respectiv 3 materiale audio-video, de aproximativ 52, 30 și 10 secunde, în scopul informării populației pe tema violenței, atât prin intermediul unui mesaj de interes public difuzat prin mijloace de informare în masă, cât și prin spoturi publicitare care să fie difuzate și de către posturile de televiziune.

Recomandări

Eleva Ecaterina Costîn, de la Colegiul „Petru Rareș”, s-a calificat la Olimpiada Internațională de Engleză

Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem
Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem

Activități educaționale și artistice la Liceul Teologic Ortodox din Suceava în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane

Cifrele care dor: doar 5 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii

Cifrele care dor: doar 4 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii
Cifrele care dor: doar 4 din 10 copii suceveni sunt protejați de boli grave. Medicii luptă împotriva neîncrederii