Poliția a deschis o investigație în cazul fraudelor de la Bancpost, după ce mai mulți clienți ai băncii au reclamat că le-au dispărut bani din conturile cardurilor de salarii, a declarat, ieri, șeful Serviciului Criminalitate Informatică, subcomisarul Virgil Spiridon.
„Avem, până în prezent, câteva zeci de plângeri, din mai multe județe, depuse de persoanele păgubite încă de săptămâna trecută. La începutul săptămânii, după discuții cu reprezentanții Bancpost, a fost deschisă o investigație în acest caz”, a precizat subcomisarul Virgil Spiridon.
Bancpost a anunțat, în 2 mai, că a blocat unele carduri de salarii de tip Millenium, după ce a observat o creștere a numărului de tranzacții suspecte în perioada sărbătorilor de Paște.
Ieri, banca a precizat că va restitui integral sumele sustrase fraudulos clienților băncii, iar cardurile vor putea fi utilizate după încheierea anchetei în derulare care poate dura până la 30 de zile.
„Posesorii cardurilor la care s-a constatat frauda își vor recupera integral sumele sustrase și vor putea utiliza cardul în cel mai scurt timp, după încheierea anchetei în derulare. În astfel de situații, procedura legală poate dura până la 30 de zile”, se arată într-un comunicat al Bancpost.
În comunicat se precizează că tranzacțiile suspecte au fost descoperite la un interval de câteva ore de la producerea lor, ceea ce a facilitat luarea unor măsuri imediate pentru protecția clienților.
„Prima măsură de protecție a clienților a fost restricționarea folosirii acestor carduri pentru retragerea de numerar de la bancomate. Numărul cardurilor restricționate este semnificativ mai mare decât cel al cardurilor de pe care s-au făcut tranzacțiile, pentru a preveni alte posibile retrageri frauduloase”, se arată în comunicat.
Posesorii cardurilor restricționate pot face tranzacții la comercianți, își pot verifica soldul la ATM și pot face retrageri de numerar de la orice unitate Bancpost, singura operațiune la care nu au temporar acces fiind retragerea de numerar de la bancomat.
„Am început procesul de re-emitere a cardurilor restricționate încă de săptămâna trecută, iar o parte dintre clienți au intrat deja în posesia lor. Costurile pentru re-emiterea cardurilor vor fi suportate integral de bancă”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al instituției de credit, Mihai Bogza, citat în comunicat.