Inaugurare

Policlinica BETHESDA, o oază de Europa adusă la Suceava

Policlinica BETHESDA, o oază de Europa adusă la Suceava
Policlinica BETHESDA, o oază de Europa adusă la Suceava

– Investiția se ridică la peste 2 milioane de euro, unitatea sanitară având spații amenajate la nivel european și aparatură medicală performantă
– Ștefan Pușcașu a primit din partea Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii diploma de excelență și un trofeu „pentru realizarea celei mai mari investiții particulare din județul Suceava, destinată serviciilor medicale”
Deschiderea noii policlinici private BETHESDA, cea mai mare unitate sanitară de acest gen din țară, a fost marcată sâmbătă în cadrul unei ceremonii festive, la care au participat oficialități, medici, dar și oameni simpli.
După un tur de forță al cabinetelor din unitatea sanitară, prefectul județului și primarul Sucevei au mulțumit, în numele comunității, chirurgului Ștefan Pușcașu pentru investiția făcută. „Fără cuvinte, extraordinar ce s-a realizat aici, superb, alte cuvinte nu sunt de spus… Este o oază de Europa adusă la Suceava și aici, la Burdujeni. Cetățenii vor putea avea parte de un act medical civilizat, profesionist”, a spus primarul Ion Lungu, care a recunoscut că cel ce conduce clinica și spitalul BETHESDA a fost „cu un pas înaintea” guvernanților și a autorităților locale. La rândul său, prefectul Orest Onofrei a apreciat că lucrurile merg pe un făgaș bun și în domeniul Sănătății.
Directorul adjunct al Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Lăzăreanu, și-a exprimat speranța că în viitorul apropiat sistemul de sănătate privat va intra în competiție cu cel de stat, în beneficiul pacientului.
În acest cadru festiv, Ștefan Pușcașu a ținut să mulțumească firmelor care au participat la amenajarea policlinicii, băncilor care au creditat proiectul și în mod special cetățeanului american de origine română Ionel Ungureanu, care a contribuit substanțial la proiect.
Cu ocazia inaugurării noii policlinici, Ștefan Pușcașu a primit din partea Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii diploma de excelență și un trofeu „pentru realizarea celei mai mari investiții particulare din județul Suceava, destinată serviciilor medicale”.
– Investiție de peste 2 milioane de euro
Reamenajarea spațiilor fostei IRA a costat 2 milioane de Euro, iar dotarea noii policlinici cu aparatură de ultimă generație 500.000 de Euro.
Conform celor declarate de către administratorul acesteia, chirurgul Ștefan Pușcașu, policlinica va fi un reper în ceea ce privește nivelul asistenței medicale ambulatorii, grație condițiilor deosebite pe care le are aceasta. Printre aparatele de ultimă generație ce vor fi utilizate aici este și singurul ecograf tridimensional din județ, al doilea din zona Moldovei. Aparatul permite examinarea morfologică intrauterină a copilului, astfel încât se pot depista foarte devreme eventuale malformații. Policlinica are în dotare și un aparat radiologic de ultimă generație, cu iradiere minimă, precum și un ecograf color pentru cord și vase sangvine. De asemenea, aici se poate face electroencefalografie computerizată pentru afecțiunile neurologice, iar cabinetul de oftalmologie este unul dintre cele mai moderne din Moldova. În plus, policlinica are posibilități moderne de endoscopie digestivă.
Laboratorul de analize al policlinicii, dotat și el cu aparatură nouă, funcționează în spații special amenajate în acest sens, care respectă circuitele funcționale.
Ștefan Pușcașu a declarat că, în ceea ce privește dotările și circuitele, noua policlinică este la un nivel superior spitalului privat, fiind respectate toate cerințele Uniunii Europene în domeniu.
„Punctul forte al policlinicii noastre sunt condițiile în care medicii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea și condițiile în care pacienții sunt așteptați aici. Mă refer aici la condițiile din sălile de așteptare, la grupurile sanitare, la ambientul muzical pe care îl avem prin stația de radioficare, la modul de deplasare. La acestea se adaugă posibilitățile de investigații.
Medicina eu am făcut-o din pasiune și chirurgia a fost visul vieții mele… Pe această linie am beneficiat de succes și mi-am realizat visul. După revoluție am avut posibilitatea să vizitez și să lucrez în Statele Unite, în Anglia, în Olanda, și am văzut nivelul asistenței medicale de acolo. Din punct de vedere tehnic, profesional, pot afirma cu certitudine că chirurgii români sunt peste chirurgii din vest. Condițiile de lucru și posibilitățile de investigare, sunt cele ce ne detașează și creează diferența. Ori, aceasta a fost ambiția și scopul meu, să anulez această diferență”, declară Ștefan Pușcașu.
Chirurgul a explicat că în prezent eticheta aplicată medicilor din sistemul de stat, din cauza perceperii plăților informale, constituie o problemă. „Aparatură mai putem să achiziționăm, mai rămâne problema demnității sociale, la care eu țin foarte mult. Ori, aceasta trebuie să o recuperăm, pentru că medicii români au pierdut-o, din păcate, nu din vina lor, ci din vina guvernanților” spune chirurgul sucevean.
O ultimă parte a proiectului său o constituie înființarea unui platou imagistic la Suceava, care să aibă computer tomograf și aparat de rezonanță magnetică.

Ştefan Puşcaşu
Ştefan Puşcaşu
Policlinica BETHESDA, o oază de Europa adusă la Suceava
Policlinica BETHESDA, o oază de Europa adusă la Suceava
Policlinica BETHESDA, o oază de Europa adusă la Suceava
Policlinica BETHESDA, o oază de Europa adusă la Suceava

Recomandări

Consilierul local USR Suceava Mihai Anghelea i-a solicitat primarului Vasile Rîmbu să găsească o soluție reală pentru a finanța clubul de fotbal Cetatea 1932 Suceava

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”