Autoritățile locale din municipiul Suceava doresc să pună la punct o strategie comună cu colegii de la Botoșani pentru a pune bazele unei dezvoltări policentrice.
„Vrem să realizăm o contrapondere pentru zona metropolitană Iași, iar în felul acesta să putem atrage cu succes fonduri europene în intervalul 2014-2020. Toate comunele și orașele aflate între Suceava și Botoșani fac parte deja din cele două zone metropolitane și rămâne doar să stabilim o strategie comună”, a anunțat primarul Ion Lungu.
Policentrul de dezvoltare Suceava – Botoșani ar urma să aibă o populație de aproximativ 4000.000 de locuitori, aproximativ egală cu cea din zona metropolitană Iași.