POJORÂTA (I).
Unul dintre primele sate înființate de câmpulungeni, numită, după metoda de defrișare (prin pojar, deci prin „pojorâre”) Pojorâta, avea parte, în 7 august 1696, sub ocupație polonă, de o judecată în cel mai pur spirit al dreptului valah.
Procesul, la care participa, alături de bătrânii câmpulungeni, și rohmistrul Dobrowski, viza o moșie a lui Petru Tolovan, „după măgura den sus de Pojorâta”, pe care, cu ocazia împărțirii ei între doi nepoți, Simioniță Boza cade ucis de către vărul său, care fuge în Ardeal și al cărui nume nu mai este rostit (nici la nume nu mai avea dreptul un ucigaș).
În baza dreptului valah, satul Pojorâta era obligat să răscumpere moșia pe care a fost ucis un om, moșie care ieșise, prin omor, din proprietatea lui Petre Tolovan, „precum într-o vremi (când) au jurat cu brazda în cap Tolovanul cel bătrân”. Satul trebuia să plătească „gloaba județului, care se cheamă hultamo județului = 30 ughi (ducați ungurești) și 12 oi negre breză cu 12 mei negri breji”, dar „gloaba județului” a fost plătită de frații Ilie, Chelsia, Grigori și Toader Filimon și de Odochia Moga, care, în 10 mai 1714, aveau să vândă moșia aceea lui Istratie Flocea, ocazie de a închina două vedre cu vin împreună cu martorii Costantin Bobul, Simion Străjeriul, Adam Arman, Toader Pașcan și Neculai Prășcuț.
În 19 aprilie 1749, Gheorghe Drob și frații Chirilă, Nicolai, Constantin și Toader Vlăge se jeluiau județului de ținut din Câmpulung împotriva lui Vasile Străjeriu, care le-a împresurat o moșie în Pojorâta, pe care, de altfel, și-a făcut casă.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează în Câmpulung, cu casă, dar și cu gospodărie în Pojorâta, pe: Grigori Huțescu, Toader Ojică, Ion Lupescu și pe Nistor sin lui Postolachi.
Recensământul lui Rumeanțev[2], din 1772-1773, înregistrează în Pojorâta „82 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 panțir, 6 femei sărace și 74 birnici, aceștia fiind: Chirilă sin Costandin Flocea, Constandin Flocea, Gavril sin Constandin Flocea, Toader Flocea, Nistor Vlăgea, Georgii Vlăgea, Nistor sin Vasile Străjar, Grigori Anuțan, Irimia Anuțan, Costandin sin Lupul Flocea, Petrea brat lui (Flocea), Toadir sin Lupul Flocea, Ion sin Irimia Anuțan, Ion sin Lupul Flocea, Vasile brat lui (Flocea), Ion Flocea, bătrân, Simion sin lui (Ion Flocea), Toader brat lui (fratele lui Simion Flocea), Georgii Flocea, Ștefan Bedrilă, vornicel, Ion sin Irimia Străjar, Ion Bărgăoan, Grigori Stupu, Maftei Moroșan, Ștefan Păcurăroi, Pavel Ojică, Ion Maroșan, Georgii cu soru-sa, Gavril Moroșan, staroste, Simion Moroșan, Ion Corlățan, Simion Cârloanță, Ifrim Cârloanță, Ion sin Toader Cârloanță, Gavril Măgurian, Andrieș sin lui, Nichita brat lui, Simion Spătar, Toader Roată, Nistor Andrian, Precopi Prundian, Ion sin Dumitru Cârloanță, Vasile Mândrilă, Gavril sin Vasile Flocea, Ion Moroșan, Ioana Răoai cu Nicolai, holtei, Acsinte Măgurian, Ion Prundian, Chiriță Grigorian, Măria sin lui Ștefan ROIA cu Acsinte, holtei, Iacob, rus, Toader Lazor, Cârstea, ungurean, Todosia, salahoriță cu Toader, holtei, Petrea LAZOR, Ion Lazor, Lupul Lazor, Vasile Fuior, Iacob Lupescu, Constandin Ojică, Vasile Moroșan, Ilie, ungurean, Cârstina Fuioroae cu Ion, holtei, Simion Teleșca ot Vatra (Câmpulungului), Petrea Măgurian ot tam, Lupul Măgurian ot tam, Simion Oană ot Sadova, Nistor Anuțoii ot tam, Nistor sin Simionții ot tam, Măriuța, prescuroaia cu Dumitru, holtei ot tam, Măriuța Brandaburoae cu holtei ot tam, Ilie, ungurean ot Fundu Moldovii, Gavril Moroșan ot tam și Vasile ȚIMPĂU ot tam.
Rufeturile erau: Popa Nicolai, Ion, sas ot Vatra (Câmpulungului), panțir, Paraschiva Bedruloaia, săracă, Nastasia Cârlănțoaia, săracă, Măriuța a Orbului, săracă, Irina Rotoaia, săracă, Parasca, fată bătrână a lui Iacob, și Dochița Bedriloae, săracă.
În 1774, Pojorâta avea 104 familii răzeșești, iar în 1775, 1 popă și 74 familii de răzeși, trei dintre acestea fiind ale emigranților transilvăneni Cristian UNUGUREANU, venit din Rebra Mare, în 1763, Andrei Simion ȚANU, venit tot din Rebra Mare, dar în 1764, și George UNGUREANU, din Țagul Mare, stabilit la Pojorâta în 1766.
În 16 august 1783, Frantz von Kollowrat propunea Camerei Aulice din Viena exploatarea minelor de cupru, cu conținut de argint, de la Pojorâta și Fundu Moldovei, precum și a celor de fier de la Iacobeni, minele de la Pojorâta și de la Fundu Moldovei fiind deschise în 1805, o micuță colonie germană fiind înființată chiar în Pojorâta, la Izvor, cea numită Quellenthal, care se adaugă coloniilor dinspre Fundu Moldovei, Luisenthal și Pferdgraben (Pârâul Cailor).
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 245 urm.
[2] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 250