Liga a II-a

Pojorâta s-a impus ieri pe terenul Ceahlăului



Bucovina Pojorâta a învins ieri, în deplasare, cu scorul de 2-1 formația Ceahlăul Piatra Neamț, grupare care până în urmă cu câteva săptămâni a evoluat în primul eșalon valoric al fotbalului românesc. Un rezultat de moral pentru fotbaliștii pregătiți de Dănuț Mândrilă, care au prins și mai multă încredere în perspectiva debutului în Liga a II-a, care se va produce pe data de 29 august. Mult mai prezenți în joc decât adversarii lor, sucevenii au deschis scorul în minutul 40 prin juniorul Coman, în urma unei acțiuni personale inițiate pe partea dreaptă. 2-0 pentru echipa vizitatoare s-a făcut în debutul părții secunde, când un alt tânăr jucător transferat în această vară, Apostăchioaie, a punctat din pasa lui Pădurariu. Gazdele au izbutit să reducă din handicap abia în secvențele de final. Pentru Ceahlăul au evoluat și doi tineri talentați suceveni, este vorba de Paul Mateciuc și Doru Popadiuc.
„A fost un test util pentru noi, jucat în cele mai bune condiții, pe arena centrală. A fost un joc dominat în totalitate pentru noi, dar nu are rost să ne îmbătăm cu apă rece, pentru că a fost un simplu meci amical. Important este să rămâne serioși și să muncim la fel de mult în continuare”, a declarat antrenorul Dănuț Mândrilă.
Bucovina a început meciul în alcătuirea Puianu – Cristescu, Patca, Kuruc, Duțică – Apostăchioaie, Stănescu, Jardă, Colța – Coman, Rus. Au mai intrat Pop, Turiță, Răzlog, Iuga, Ivan, Mercaș, Martin, Căinari, Pădurariu și Vicliuc.



Recomandări