POJORÂTA (II).În 12 mai 1793, vornicul Pojorâtei Nistor Rațu, „vornicul vechi” Andrieș Măgureanu și „giuratul” Ștefan Bedrule decid să încredințeze casa din Pojorâta a lui Vasile Țăranu, care fugise, fără să plătească „birul împărătesc”, unui fecior al lui Toader Floce, care se arătase dispus „ca să poarte birul împărătesc”.
În 26 iunie 1794, vornicul Nistoriță, Gheorghe Piticari și Simion Șandru, jurați din Pojorâta, împărțeau și hotărnicea moșioarele lui Gligorie Tonegari din Fundu Moldovei, urmând porunca Scaunului de judecată din Câmpulung Moldovenesc.
În 1 iulie 1801, Nistor al lui Ioniță Cărluță din Pojorâta vindea lui Simion Pomohaci din Fundu Moldovei partea sa de moșioară din Obcina Ursului, pentru 22 lei turcești, printre martorii din Pojorâta aflându-se și Grigore sîn Giorzanu, deci un emigrant transilvănean de după anul 1778.
În 13 mai 1827, Dumitru și Ilinca Floce din Pojorâta vindeau huțanului Gavril Ciupeliuc din Breaza o moșioară în Gura Porșescului, sub Răchitiș. Printre martori se afla și vornicul Pojorâtei, Andrei Grămadă.
În 16 ianuarie 1830, vornic al Pojorâtei, martor la o tranzacție în Sadova, era Gheorghe Coca.
Biserica Sfântului Nicolai din Pojorâta a fost construită între anii 1896-1900 și dotată cu un iconostas lucrat de marele sculptor Ioan Pâșlea, pe locul unei bisericuțe vechi, care avea, în 1843, 1.177 enoriași, păstoriți de parohul Grigorie Corlățan. Exista, în 1843, și o școală trivială la Pojorâta. În 1876, paroh era Ștefan Constantionovici, care păstorea 1.469 suflete. În 1907, paroh era Euseviu Constantinovici, născut în 1851, preot din 1876, paroh din 1881, iar cantor, din 1888, Iftimie Erhan, născut în 1855.
Din 1880 și, respectiv, 1886, funcționau la Pojorâta două școli cu câte 2 clase[1].
În 30 decembrie 1882, Ciprian Porumbescu îi scria fratelui lui, Ștefan, silvicultor la Pojorâta: „Și știi tu unde aș vrea să mă duc? La Pojorâta! Nu știu de ce mă atrage așa de mult această localitate, neîncetat gândesc la acest loc frumos și, în special, la locuința ta idilică – o văd așa de viu înaintea ochilor. Acolo aș voi să mă retrag, să mă retrag în munți, departe de orice zgomot și de toată agitația lumii, numai eu singur cu gândurile mele, și, eventual, și cu vioara mea. O, dulce trebuie să fie să șezi, singur, la focul de lemne de brad, ce pârâie, și să visezi, să visezi… Sau să visezi pădurea de brazi, ce freamătă, șezând pe mușchi moale, să visezi mereu!”.
În 1890, Pojorâta avea 1.540 locuitori. Învățători erau Dionisie Danilevici și L. Flocea, Eusebie Constantinovici era paroh, iar Eutimie Erhan – cantor bisericesc.
Școala cea nouă din Pojorâta, începută în octombrie 1893 și sfințită în 23 octombrie 1894, din inițiativa primarului Mihai Frâncu, a învățătorului superior Dionis Danilevici și a preotului Eusebie Constantinovici[2].
În 1911, la Pojorâta, „la chilometrul 161, se află un izvor de apă pucioasă, în apropiere de șoseaua împărătească. Acest izvor de pucioasă ar aduce mult venit comunei Pojorâta și ar fi o înlesnire și un mijloc de ajutorare pentru săteni. S-a constatat că apa pucioasă amintită e cu mult superioară decât cea din Iacobeni”[3].
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 53, 1876 p. 58, 1907 p. 68
[2] DEȘTEPTAREA, Nr. 4/1895, p. 33
[3] REVISTA POLITICĂ, nr. 21/1911, p. 10