Fotbal

Pojorâta a spart gheața!



Etapa a VII-a a Ligii a II-a a fost una favorabilă echipelor sucevene. Pentru Bucovina Pojorâta, victoria din confruntarea cu Farul Constanța, scor 3-1, a fost deosebit de așteptată, fiind prima a sezonului. Chiar dacă au avut în față una dintre echipele bune ale Seriei I, fotbaliștii pregătiți de Dănuț Mândrilă, Bogdan Grosu și Mihăiță Szekely au început în forță meciul și au deschis scorul încă din minutul 7 prin Buhăceanu, în urma unui corner executat de Căinari. Încurajați de această reușită, bucovinenii s-au instalat la cârma jocului, ratând alte câteva bune oportunități de a înscrie prin Juncanariu, Rus, Buhăceanu, Coman sau Răuță. Eforturile ofensive ale gazdelor au fost răsplătite abia în minutul 76, atunci când Coman a trimis mingea în plasă după ce a driblat și portarul advers. Contrar cursului jocului, constănțenii au redus din handicap prin Cristocea, însă tot gazdele aveau să aibă ultimul cuvânt, Căinari punctând pentru 3-1 în minutul 83, cu un șut la colțul scurt. „Acest succes reprezintă un adevărat balon de oxigen pentru noi și vine după cea mai consistență prestație a echipei de până acum. Diferența de scor putea fi chiar mai mare, însă n-am cum să fiu nemulțumit. Aveam nevoie de acest rezultat, care să ne dea încredere pentru partidele viitoare. Știam că jucătorii mei au calități, că pot mai mult, iar astăzi au demonstrat că au valoare. Dacă vor arăta aceeași atitudine și determinare în continuare, atunci putem realiza lucruri frumoase împreună”, a declarat antrenorul principal al Bucovinei, Dănuț Mândrilă.
Bucovina Pojorâta a evoluat în alcătuirea: Pop – Cristescu, Răuță, Jarda, Duțică – Ivan – Juncanariu, Rus, Buhăceanu, Căinari – Coman. Au mai intrat Colța, Patca și Kuruc. Antrenor: Dănuț Mândrilă.
Farul Constanța a jucat în formula: Gudea – Băjan, Bg. Pătrașcu, Bratu, Barna – Mihai Ion, Ad. Ionescu, T. Bălan, Milea – S. Chițu, Pătulea. Au mai intrat Cristocea și Nicorec. Antrenor: Constantin Gache.



Recomandări