Urcând din Fundu Moldovei către culmile Obcinilor Bucovinei, printr-o vale săpată de pârâul Orata, se ajunge într-o poiană în care stresul dispare, lucrurile mărunte pălesc în fața îngustimii văii și a imenșilor arbori cocoțați pe culmi, iar călătorul este copleșit de o liniște purificatoare.
Înconjurată ca o potcoavă de culmile împădurite cu deschidere către răsărit, poiana adăpostește Mănăstirea Orata. Cam în acest fel își începe manuscrisul un iubitor al credinței strămoșești, suceveanul Alex Rotaru, care cu nădejdea că într-o zi va putea să scoată o carte cu acest loc binecuvântat de Dumnezeu – Orata, ne-a împărtășit câteva lucruri despre trăirile sale, despre oamenii și istoricul acestui loc de închinăciune.
Schitul Orata din ’48, ridicat în amintirea soției
Mănăstirea Orata a fost construită pe locul unei troițe ce se află acum în interiorul lăcașului de cult. Poiana Orata, unde a fost ridicată mănăstirea, după cum ne-a povestit Alex Rotaru, în suprafață de 120 de hectare, a fost cumpărată de răzeșul Ștefan Lițu, care locuia în Benia. Acesta a împărțit poiana celor trei fiice ale sale, Ștefania – căsătorită cu Vasile Alverescu din Sadova, Reveca – căsătorită cu Traian Pomohaci din Fundu Moldovei și Ileana – căsătorită cu Leon Ursescu. În urma unui vis, Traian Pomohaci, care locuia în singurătatea poienii doar cu cei șapte copii ai săi, începe pregătirile pentru construcția unei capele în memoria soției sale, Reveca, care trecuse la cele veșnice la vârsta de 36 de ani. La îndemnul și cu ajutorul rudelor, Traian Pomohaci demarează lucrările de construcție a viitoarei mănăstiri Orata, în ziua de 15 octombrie 1948, pe cel mai bun teren care aparținea familiei.
S-a lucrat numai în zilele de post
La construcția mănăstirii au lucrat meșteri din Botuș, doar în zilele de post, fără a mânca „de dulce”. Un an mai târziu, pe 27 octombrie 1949, a fost sfințită temelia, de către un sobor de șapte preoți, iar în anul 1953 lucrările la mănăstirea Orata sunt încheiate.
Din datele adunate de Alex Rotaru, rezultă că „ctitorii acestui sfânt locaș sunt nevoiți să mai aștepte încă un an până când Î.P.S. Sebastian Rusan, Mitropolit al Moldovei și Sucevei, a primit încuviințare de la autoritățile vremii să oficieze slujba de sfințire a mănăstirii și de întemeiere a vieții monahale la Schitul Orata”.
Sfințit de arhiereu, împreună cu un sobor de 13 preoți
Pe 26 septembrie 1954, Î.P.S. Sebastian Rusan, Mitropolit al Moldovei și Sucevei, în fruntea unui sobor de treisprezece preoți, și condus de un numeros alai, a urcat în poiana Orata, unde a sfințit mănăstirea cu hramul „Adormirii Maicii Domnului”, și l-a numit ca stareț pe călugărul Protos Antim.
„Schitul a fost păstorit de călugări până în anul 1960, când comuniștii au demolat chiliile, au alungat călugării și au interzis oficierea slujbelor religioase în biserica mănăstirii. Materialele rezultate din demolarea chiliilor au fost transportate în Cătunul Deluț și utilizate la construirea unei școli cu două săli de clasă, iar biserica și o parte de bunuri au intrat în inventarul preotului Gheorghe Bateriuc, paroh în satul Botuș. Printre călugării care au viețuit la sfântul locaș de pe Orata se numără și părintele Cleopa”, ne-a mai povestit Alex Rotaru.
Gârbovit de durere
După închiderea mănăstirii, poiana Orata părea părăsită, animată doar de membrii celor trei familii, care s-au autoizolat de „ciuma comunistă”. Traian Pomohaci, ne-a mai spus Alex Rotaru, se gârbovise de durere pentru pierderea a trei copii și închiderea locașului de rugăciune. Când a simțit că nu mai poate răbda povara de pe suflet, acesta a lăsat gospodăria sa în grija Zaharei, primul său copil, care a îndeplinit și rol de mamă pentru ceilalți copii. Pomohaci – tatăl a plecat în pelerinaj la mănăstirile din zona Neamțului, iar, după anii “70, către mănăstirile românești din Grecia și Ierusalim.
Pictură naivă
În anul 1973, „pustnicii” din poiana Orata au fost treziți la viață de un fulger care a lovit turnul central al bisericii și Icoana Maicii Domnului. S-a făcut o reparație sumară, iar, din anul următor, Traian Pomohaci a bătut drumurile către Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Iași pentru obținerea aprobării privind reparația generală a mănăstirii.
„În anul 1975 s-au început lucrările de reparație, finanțate prin dania localnicilor. Pereții interiori au fost căptușiți cu plăci de carton presat, pe care Vasile Bîrgovan, fiul lui Nicon și al Zaharei, i-a îmbrăcat cu pictură naivă, stil ce constituie o raritate în pictura bisericească. Din anul 1976 și până în anul 1990, în biserica mănăstirii Orata se oficiau maxim două, trei slujbe religioase pe an, de către preotul Enache Gheorghe, paroh în satul Botuș”, ne-a mai spus Rotaru.
Din 1993, schit de maici
În anul 1990, Î. P. S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a mers în poiana Orata pentru a redeschide mănăstirea și pentru a-l tunde în monahism pe Traian Pomohaci, ajuns la vârsta de 90 de ani. „După intrarea în monahism, marele luptător pentru dreapta credință – Traian Pomohaci”, ne-a mai spus Alex Rotaru, autorul viitoarei cărți «Mănăstirea Orata – Lăcaș sfânt de închinare pentru toți acei care îl caută pe Dumnezeu», „își găsește liniștea, trecând la cele veșnice în anul 1991”.
Ieromonahul Lucian Buga a preluat inventarul mănăstirii de la preotul Enache, fiind numit stareț. S-a demarat construcția de chilii și a unui paraclis pentru oficierea slujbelor religioase în sezonul rece.
Din anul 1993, conducerea mănăstirii a trecut sub comanda Monahiei Eupraxia, devenind schit de maici. După acest an, activitatea mănăstirii a luat amploare și s-a diversificat.
În afară de construcțiile pentru chilii și a gospodăriei anexe, s-a trecut la renovarea bisericii și înființarea de ateliere de tâmplărie, croitorii și broderie. În anul 1998 s-au terminat lucrările la paraclis și s-au resfințit biserica și paraclisul.
Catapeteasmă pictată pe ambele părți
Sculptura și pictura la catapeteasma din paraclis au fost executate de către diaconul Vasile Bârgovan. În anul 2004, s-a început un corp de chilii pentru pelerini, care a fost terminat și sfințit în anul 2009, de către Î.P.S Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
„Biserica mănăstirii Orata se deosebește de celelalte mănăstiri din lemn prin arhitectură, pictură și existența în interior a unei troițe din lemn de păr, pictată de Maica Severiana. În ziua în care biserica a fost resfințită, creștinii au putut admira catapeteasma care se deosebește de alte biserici prin faptul că este sculptată și pictată pe ambele părți de către Maica Severiana”, a completat Alex Rotaru.
Mănăstirea Orata, zile de sărbătoare
Pe 29 iunie, de Sf. Apostoli Petru și Pavel, se oficiază slujbe de pomenire pentru cei adormiți, în cimitirul din apropierea mănăstirii.
Pe 15 august – Adormirea Maicii Domnului – se sărbătorește hramul mănăstirii. În cele două zile de sărbătoare, poiana Orata se umple de credincioși.
