Guvernul a plătit în perioada 26 ianuarie-5 februarie facturi restante către sectorul privat de două miliarde lei, a declarat, luni, ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, menționând că decontarea facturilor are încă o viteză redusă și există blocaje la nivelul ordonatorilor principali de credite. „Cel mai important deficit pe care îl avem în acest moment sunt restanțele pe care le are statul pentru sectorul privat. Avem încă o viteză mică de decontare a facturilor și avem blocaje la nivelul ordonatorilor principali de credite”, a spus Pogea într-o conferință de presă, după o întâlnire cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, și reprezentanți ai băncilor.
În plus, alte facturi la scadență însumează două miliarde de euro.
„Două miliarde de euro reprezintă facturile care sunt la scadență. Cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă statul este să-și onoreze obligațiile pentru că multe dintre acestea se derulează prin sistemul bancar. (…) Oricine blochează accesul banilor publici datorați sectorului privat va răspunde într-un fel sau altul”, a spus Pogea.
Pe de altă parte, el a arătat că unul dintre obiectivele guvernului în acest moment este eliminarea cât mai rapidă a incertitudinilor din piață.
„Din punctul de vedere al guvernului și al Ministerului de Finanțe, trebuie să ne concentrăm mai puțin pe pericol și mai mult pe soluții. Există o incertitudine pe care noi nu avem voie să o menținem prea mult”, a mai spus Pogea.