„Poeziile de toaletă” promovează economisirea hârtiei igienice



Un grup de cercetători japonezi a decis să folosească o serie de „poezii pentru toaletă” cu scopul de a promova economisirea hârtiei igienice și pentru a sprijini lupta împotriva încălzirii globale, informează Reuters.
O simplă poezie, afișată la nivelul ochilor unei persoane aflată într-o cabină de toaletă, contribuie la reducerea cu 20% a consumului de hârtie igienică, potrivit unui studiu efectuat de centrul de cercetări Japan Toilet Labo.
Experții niponi au folosit sloganurile următoare: „Această hârtie te va întâlni o singură dată”, „Poezia în toaletă reduce consumul de hârtie” sau „Iubiți toaleta”.
În prezent, grupul japonez dorește să afișeze aceste anunțuri în peste 1.000 de toalete publice.
Consumul de hârtie igienică a crescut în ultimii ani în Japonia, potrivit informațiilor oferite de industria de profil. Experții pun această creștere pe seama înmulțirii numărului de toalete publice, unde accesul este gratuit.