„Pe cruce”
Iisus murea pe cruce. Sub arșița grozavă
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.
și chiar în clipa morții huliră cărturarii
Cu fierea oțetită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Și-l ocărau tâlharii.
Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
Și-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Țipa văzând urgia.
Departe ucenicii priveau fără putere…
N-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nădejdea lor întreagă
Și fără mângâiere.
Târziu, porni mulțimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu fețele smerite
Și bărbile-argintate.
Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morții dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.
(Vasile Voiculescu)
„Clopotele de Paști”
Miezul nopții, e-o tăcere peste tot orașul, sfântă…
Dar deodată glas de clopot tot văzduhul îl frământă!
Dă semnalul, ca un tunet, primul, clopotul cel mare,
Grav, măreț vuind în noapte, -o războinică chemare
Răspândind talaz de sunet ca talazurile mării,
Tot mai grav, tot mai departe, în adâncurile zării.
Deșteptat din somn, răspunde clopotul cel mijlociu,
Cam dogit, bătrânul clopot, dar sfătos, cucernic, viu…
În sfârșit, cu ritmul vesel, clopotele mici și ele
Bat sonor în noaptea clară sub albastru plin de stele,
Iar metalicele note revărsate val cu val
Par o grindina de aur pe-o cupolă de cristal.
De departe-n lungi ecouri, mii de sunete de clopot
Își amestecă-armonia în acest feeric ropot.
– „Primăvara” lung răsună prin văzduhuri cadențat,
Iar ecoul blând răspunde: „Adevărat a înviat!”…
Și când templele sfințite deschid vechile lor porți
E-ntr-un gând întreg pământul: „A-nviat Hristos din morți!”…
Fraților, când voci de clopot spun minunea lui Iisus,
Ridicați-vă din țărnă, vă-nălțați mai sus, mai sus!
(Z. Buzdugan)
