Astăzi

Poezie, proză și teatru, la Biroul Francez de la Casa Prieteniei



Biroul Francez de la Casa Prieteniei îi va avea oaspeți, astăzi, 11 martie, începând cu ora 18:00, pe studenții Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, coordonați de lector univ. dr. Corina Iftimia, care vor pătrunde în lumea poeziei, prozei sau a textului dramatic francofon. Organizatorii invită publicul larg la această activitate în cadrul căreia se vor selecta textele care vor fi prezentate cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, pe 20 martie, la Universitatea „Ștefan cel Mare”, în cadrul spectacolului-concurs de interpretare “Ma francophonie à moi”. Intrarea este liberă. Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez sunt anunțate pe pagina de Facebook www.facebook.com/biroulfrancez.casaprieteniei.



Recomandări

Savantul francez Nicolas Pélissier, impresionat de dotarea Universității „Ștefan cel Mare” și de activitatea Alianței Franceze de la Suceava

Savantul francez Nicolas Pélissier, impresionat de dotarea Universității „Ștefan cel Mare” și de activitatea Alianței Franceze de la Suceava