Poetul sucevean Ion Cozmei a fost onorat cu „Diploma de excelență” a Revistei „Poesis” pentru volumul „Taras Șevcenko – Poetul național al Ucrainei și receptarea lui în România”.
Cu prilejul dezvelirii, la Satu Mare, a bustului din bronz al lui Taras Șevcenko
Diploma i-a fost acordată la Satu Mare cu prilejul dezvelirii, la data de 1 iulie a.c., în Piața „Dr. Vasile Lucaciu”, a bustului din bronz al lui Taras Șevcenko, lucrare realizată de sculptorul sătmărean Radu Ciobanu.
La festivitatea de dezvelire (care a fost precedată de un simpozion cu genericul „Taras Șevcenko – un destin în slujba umanității”), la care au participat oficialități din Satu Mare, senatori și deputați, lideri ai Uniunii Ucrainenilor din România, oameni de cultură, universitari și reprezentanți diplomatici, din țară și delegați din Ucraina, s-au depus coroane și jerbe de flori la piedestalul bustului.
Ion Cozmei, singurul doctor în filologie cu tematica Șevcenko din România
Ion Cozmei, care și-a luat doctoratul cu mențiunea „cum laudae” cu teza „Taras Șevcenko – Poetul național al Ucrainei și receptarea lui în România”,
este singurul doctor în filologie cu tematica Șevcenko din țară, fiind considerat totodată și cel mai bun traducător în limba română a operei Marelui Cobzar.
Publicată în anul 2007, lucrarea de doctorat a profesorului Ion Cozmei este un studiu complex de istorie literară, de estetică a receptării poeziei șevcenkiene și de teoria și tehnica traducerii.
„După ce în toamna anului trecut – a declarat Ion Cozmei – Consulatul General al Ucrainei la Suceava mi-a acordat o diplomă de excelență pentru contribuția deosebită la popularizarea operei poetice a lui Taras Șevcenko în România, mi s-a oferit acum, cu prilejul dezvelirii bustului poetului la Satu Mare, singura distincție acordată de redacția Revistei „Poesis”, condusă de poetul George Vulturescu”.