Poetul cu sânge de oltean și suflet de psalmist (II)

Urmaș al mitropolitului Dosoftei și precursor al lui Arghezi
Din creația macedonskiană face parte și poezia religioasă, reprezentată mai ales de Psalmii moderni. Astfel, Macedonski este un demn urmaș al mitropolitului Dosoftei, contribuind la introducerea imnului davidic în poezia lirică de la noi. Se poate realiza și o paralelă între psalmii săi și cei pe care îi va scrie Arghezi, mai ales că acesta a făcut parte din cenaclul lui Macedonski și a debutat la revista „Literatorul”, înființată și condusă de marele poet simbolist.
Incluși în volumul „Excelsior” (1895), Psalmii moderni ai lui Macedonski sunt în număr de unsprezece: „Oh! Doamne”, „Țărână”, „Iertare”, „Dușmanii”, „Zburam”, „Și-au zis…”, „Cât am trudit…”, „Eram”, „N-am în ceruri”, „Doamne, toate…”, „M-am uitat”. Deși nu sunt alcătuiți după modelul clasic al psalmilor (au trei catrene cu versuri scurte), din psalmii macedonskieni se degajă sentimentele de evlavie și credință creștină.
„Doamne, toate sunt prin tine…”
Primul psalm, „Oh! Doamne”, are în centru trăirea dramatică a sentimentului de îndepărtare de Dumnezeu: „Oh! Doamne, rău m-ai urgisit,/ În soarta mea m-am împietrit/ Rămân ca marmura de rece…”
În „Țărâna” este parafrazat un verset din Ecleziast. Psalmul se apropie, ca temă centrală (fortuna labilis), de poemul eminescian „Memento mori”: „Țărână – suntem toți țărână,/ E de prisos orice trufie…/ Ce-a fost, în veci are să fie…/ Din noi nimic n-o să rămână.”
„Iertare” este structurat pornind de la sentimentele smereniei și al recunoașterii propriilor greșeli: „Iertare! sunt ca orice om./ Sunt ticălosul peste care/ Dacă se lasă o-ntristare/ De toți se crede prigonit,/ Dar, Doamne, nu m-ai părăsit…”. „Dușmanii” pornește de la ideea nedreptăților suferite din partea celor din jur: „Dușmanii mei se înmulțesc/ Și nedreptatea mă-nfășoară…/ Abia mai pot să mai trăiesc”. Psalmul „Zburam” pune față în față liniștea vieții de înger a copilăriei cu necazurile suferite de-a lungul anilor. Poetul cere ajutorul divin pentru a scăpa din cursele păcatelor: „Oh! Dumnezeule preasfânt,/ Auzi-mi glasul pocăinței,/ Redă-mi puterea biruinței,/ Refă-mă omul care-am fost/ Sau dă-mi obștescul adăpost…/ Zburam pe aripi strălucite.”. „Și-au zis…” este creat în jurul episodului patimilor Domnului: „Frați, rude, toți mă dușmăniră,/ Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră,/ O țară-ntreagă s-a-ntrecut/ Să-mi dea venin – și l-am băut./ Dar, Doamne, nu te biruiră.”. Psalmul „Cât am trudit…” prezintă nedreptățile pe care poetul a trebuit să le suporte de-a lungul timpului: „Zadarnic! – sunt un osândit,/ În lume nu este răsplată/ Cât am trudit, cât am muncit.”
În „Eram” este prezentat sentimentul de înălțare oferit de poezie: „Eram puternic împărat/ Prin sufletească poezie,/ Prin tinerețe, prin mândrie,/ Prin chip de înger întrupat.”
„N-am în ceruri” este structurat pe motivul deznădejdii, fără însă ca poetul să renunțe la viață: „N-am în ceruri nicio stea…/ Soarta mea e soartă rea,/ Am pierdut orice credință/ Înecată-n suferință,/ Am pierdut orice putere/ Nimicită de durere;/ Însă viața nu-mi blestem/ Și nici moartea nu mi-o chem”.
În „Doamne, toate…” poetul înțelege că toate cele din lume sunt prin voia lui Dumnezeu: „Ești puterea înțeleaptă/ Și justiția cea dreaptă;/ Fă oricând ce vrei din mine./ Doamne, toate sunt prin tine…”
Psalmul „M-am uitat” are în centru tema nefericirii și a zădărniciei pe care o oferă lucrurile trecătoare: „Bogăție, sărăcie,/ E orice zădărnicie./ Sănătate, tinerețe,/ Minte, suflet, frumusețe,/ Tot ce-a fost, ce-are să fie,/ E orice zădărnicie./ Fiți, trăiți, dar nu doriți…/ M-am uitat la fericiți.”
Prin tematică lor diversă, psalmii lui Macedonski ne descoperă o altă imagine a poetului, criticat și apreciat în aceeași măsură, și-l apropie de Arghezi, cel ce a desăvârșit la noi această modalitate de exprimare a trăirilor prin poezie.
„…tot așa de mare ca și Eminescu”
Redescoperirea și aprecierea critică a lui Macedonski s-au produs destul de târziu, mai ales prin capitolul pe care G. Călinescu i-l dedică în Istoria literaturii române de la origini până în prezent: „Fără îndoială că Macedonski este un poet inegal. Luat în toată dimensiunea, el nu suportă comparația cu Eminescu, poet profund și mai ales poet național. Dar pesimismului eminescian, nimeni ca el nu i-a adus o replică mai trăită de încredere în absolut. Câte strofe din opera lui Macedonski rezistă sunt ale unui poet mare, tot așa de mare ca și Eminescu, în punctul cel mai înalt atins”.
(Adrian Boldișor, www.ziarullumina.ro )