Când scrii poezii și, pe lângă neamuri, se găsesc doi-trei vecini, colegi de serviciu ori prieteni să te citească, se numește că ești poet. Când cărțile tale de poezii sunt și cumpărate și reușești din vânzarea lor să susții o activitate artistică, să ajuți și alți artiști, mai ales în vremurile de astăzi, înseamnă că poezia ta prinde.
Când versurile tale ajung să fie cântate – și nu de tine, la duș, ci de peste 120 de folkiști pe scenele din toată România (și de la festival la festival numărul lor tot crește), când de aproape patru ani faci la radio, săptămânal, o emisiune de folk de aproape două ore, cu ascultători de prin toată țara și urmărită chiar pe internet de români din străinătate, când mergi „să dai folk la școli“ din Suceava la Constanța și din București la Iași, pe timpul și banii tăi, și bucuri mii de copii, când te încăpățânezi să tot faci evenimente folk în orășelul tău, deși sălile le umpli de cele mai multe ori cu spectatori din alte zone – atunci e clar că meriți pe deplin să faci parte din „Top 10 Suceveni”!
Să dăm folk la școli!
Elevii au fost anunțați că astăzi nu mai fac următoarele două ore, pentru că au venit niște artiști să le cânte folk. „Ce-o fi asta, folk?“, se-ntreabă unii dintre ei, în timp ce în sala în care au fost adunați de profesori un nene trecut bine de 100 de kilograme începe să le vorbească despre poezie și folk. Aparent plictisitor, însă parcă tot e mai bine decât în bancă, la ore.
Un cântec, două, o poezie, o glumă, și uite așa se întâmplă magia. Copiii încep să aplaude, fără să mai fie nevoie de semnul dirigintei, și, încurajați de artistul de pe scenă, învață și un refren, două, și cântă cu toții. O sală întreagă de copii zâmbind, aplaudând și cântând, cerându-le celor de pe scenă să mai stea puțin. Și să promită că se vor întoarce. Cam așa se întâmplă de fiecare dată.
De aproape doi ani, inițiatorul acestui proiect, „Să dăm folk la școli!“, poetul humorean Sorin Poclitaru, merge din școală în școală, însoțit de un folkist, doi, cinci, să le vorbească elevilor, fie ei de gimnaziu sau de liceu, de frumusețea poeziei și a unui gen muzical despre care mulți dintre ei nici nu au auzit: folkul, acea muzică care pe vremea părinților sau chiar a bunicilor lor umplea stadioane, prin Cenaclul Flacăra, condus de regretatul Adrian Păunescu.
„Să dăm folk la școli!“ a început prin martie 2016, la Ciocănești, într-o sală de clasă a școlii gimnaziale, cu Sorin Poclitaru și mai mulți folkiști care s-au alăturat demersului său, printre care și Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu.
„Pentru că folkul este singurul tren care poartă în locomotive cuvinte și frumos, către oameni“, explică Sorin Poclitaru pe pagina de Facebook a proiectului. Iar „trenul“ de care vorbește Sorin a tot făcut halte prin județ, dar și prin țară. În săli de clasă, în aule, săli de sport, în case de cultură… Nu le trebuie neapărat microfoane, boxe ori stații. Doar un scaun, o chitară și o poezie.
„Îmi amintesc și acum de profesorul de limba română, care nu mă scotea din 10 și 2”
„Îmi amintesc și acum de profesorul de limba română, care nu mă scotea din 10 și 2. Nota 10, pentru că scriam poezii și publicam în revista Flacăra, nota 2, pentru că nu învățam niciodată nici o poezie“, își cucerește rapid Sorin publicul cu ghiozdane. Le povestește copiilor cu umor și un farmec unic despre poezie și locurile în care poți călători, imaginar, cu pixul pe foaie ori citind o carte de versuri. „De exemplu, le spun că mie Coșbuc mi s-a părut tot timpul cel mai frumos poet posibil, iar Cetatea Neamțului, cea mai frumoasă poezie umoristică pe care am citit-o vreodată și la care râd de fiecare dată când o citesc. Le spun că, la vârsta lor, îmi plăceau de pildă Topîrceanu, Elena Farago, Otilia Cazimir. Eminescu, din punctul meu de vedere, trebuie studiat în clasele a XI-a, a XII-a. Când treci la poezia de substanță a lui Eminescu, trebuie să ai și mintea coaptă, pentru că altfel o să înveți Luceafărul pe de rost. Și atât“, mărturisește Sorin Poclitaru.
Zâmbește și îmi povestește că deja zeci de copii vor să cânte la chitară, ascultă folk, iar în fiecare școală a găsit elevi care scriu poezii foarte frumoase. „Absolut toate întâlnirile cu copiii sunt emoționante și memorabile“, completează Sorin, care are deja în lucru publicarea unei cărți cu creațiile în versuri ale elevilor.
Poetul și striptease-ul
Sorin Poclitaru e un poet atipic. Nu se potrivește deloc acelei imagini care îți apar în minte când auzi, astăzi, cuvântul poet. Dacă-l mai auzi.
Nici măcar nu își scrie poeziile pe hârtie, ci pe telefon. Și nici nu îți trebuie dicționar ori cine știe ce aprofundări filosofice ca să-l înțelegi. E atipic și pentru că atunci când apare cu câte o carte (și are vreo 21 publicate în ultimii nouă ani) face și bani din vânzarea ei, iar cu banii strânși sprijină lansarea unor albume folk, concursuri de poezie, evenimente culturale ori chiar acțiuni caritabile. A înființat în urmă cu ceva ani și asociația FAIR (Folkul Acasă În Realitate), un fel de „casă de ajutor reciproc“ a folkiștilor prin care derulează majoritatea proiectelor sale.
Multe dintre poeziile lui Sorin Poclitaru au ajuns să fie cântate de peste 120 de folkiști din toată țara. Are poezii de dragoste, de satiră, poezii care te răscolesc, te emoționează sau te fac să zâmbești ori chiar să râzi cu poftă.
„A scrie poezii e ca și cum ai face striptease”,e de părere Sorin Poclitaru, argumentând imediat: „Te dezbraci în mijlocul orașului, prezinți oamenilor sufletul tău gol așa cum este. Unii îl scuipă, îl calcă, alții îl ridică, îl șterg de praf“.
Iar Sorin Poclitaru s-a tot „dezbrăcat“ pe unde a apucat, pe la festivaluri, concerte ori spectacole de folk și poezie la care a fost invitat sau pe care le-a organizat. Multe dintre momentele de „striptease“ – cum le numește el, le găsiți pe internet (YouTube, de exemplu) și cred că până la urmă, oricât m-aș strădui să vă povestesc despre el, cel mai bine dați o căutare pe Google. Poclitaru poate face o sală întreagă să lăcrimeze cu gândul la „părinții îmbătrânind“, care „se sting ca lumânările, tăcuți / Și prea târziu mai vrem a-i mângâia“ sau să râdă în hohote ascultându-l recitând poezia-i satirică.
Humoreanul îi pune iubirii clopoței în multe dintre poeziile sale, având o predilecție pentru poezia de dragoste, „motorul – explică el – care le mișcă pe toate“.
Ștefania
Pe cât e de frumoasă, pe atât e de talentată. Sau invers. La 16 ani, botoșăneanca cu o voce aparte avea deja primul album de muzică folk. „Sorin a fost cel care m-a ajutat să răzbat în lumea folkului. M-am îndrăgostit de ce scrie de la prima citire și poeziile lui Sorin m-au inspirat“, mărturisește Ștefania Iacob. Ea și Sorin au făcut împreună zeci și zeci de spectacole în toată țara. El recită, ea cântă. Marea majoritate a cântecelor ei sunt pe versurile poetului din Gura Humorului. Ștefania e și ea implicată încă de la început în proiectul „Să dăm folk la școli!“ și se bucură de fiecare întâlnire cu copiii: „Este cu siguranță cel mai bun proiect folk din România. Sclipirea din ochii copiilor, care apare atunci când le vorbim sau le cântăm, este dovada faptului că facem folkul să meargă mai departe. E copleșitor când se întâmplă să putem să dăruim ceea ce avem mai frumos“, spune tânăra, care în prezent s-a mutat la Suceava, fiind studentă a Universității „Ștefan cel Mare“.
„Biserica“ folkiștilor
„Eram la o spălătorie auto, împreună cu tatăl meu, iar pe CD-ul din mașină rula un album cu muzică folk.
Băiatul care spăla mașina întreabă: «Da, foarte fain. Ce religie?».
Tatăl meu răspunde: «Folkiști!»
Băiatul se uită mirat la noi: «Hmm, n-am mai auzit. Da… unde aveți biserica?»
(Râzând) I-am răspuns: La Gura Humorului!“
Este o întâmplare adevărată, povestită pe scena Târgului de folk – „O gură de folk“, ediția a II-a (22-24 septembrie a.c.), de un tânăr folkist.
Au fost trei zile de concerte, cu nu mai puțin de 25 de artiști, adunați laolaltă de Sorin Poclitaru. În ultimii ani, de altfel, Gura Humorului a devenit practic o capitală a folkului, aproape săptămânal fiind organizate evenimente în care oameni cu chitare cântă poezii.
Folkul ajunge în casele humorenilor, dar și ale celor din Câmpulung Moldovenesc și din Vatra Dornei, și prin aparatele de radio, săptămână de săptămână, de aproape patru ani, Sorin Poclitaru dând „folk la case“ din studioul unui post local de radio. Emisiunea poate fi ascultată și pe internet, astfel că mulți ascultători sunt din alte părți ale țării sau români plecați departe, care pentru două ore, duminică seara, își aduc aminte de muzica tinereții lor, de vremurile când folkul și poezia umpleau stadioane, când era nevoie doar de un artist și o chitară, când oamenii ridicau mai des privirea spre cer, visau și iubeau parcă mai intens, mai lipsiți de griji.
Iar asta e de povestit. Și de transmis copiilor și nepoților.
