Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava găzduiește, de la sfârșitul săptămânii trecute, o expoziție de grafică realizată de artista plastică humoreană Loredana Grigoraș.
Orizontul zenitului trans-mundan al unui univers care se scurge printr-o clepsidră
Fără să-și etaleze lucrările sub un generic anume, Loredana Grigoraș, care în primăvara acestui an a avut o expoziție la Gura Humorului într-o locație neconvențională (Pizzeria „La Bomba), intitulată “Bufnița din tei și alte flori”, a adus la Suceava o serie din lucrările prezentate atunci într-o formulă avangardistă, grupate în câteva cicluri cu rezonanțe provocatoare (“Pădurea de la Cernobâl”, “Bufnița din tei”, “Alte Flori”, “Maci-u Pichu”, “Metalika”).
Alăturând acestor piese grafice, în care linia și formele sunt revelatoare (culoarea fiind doar un adjuvant cu accent circumflex) și două icoane (artista lucrează cu precădere icoană bizantină), Loredana Grigoraș conturează orizontul zenitului trans-mundan al unui univers care se scurge printr-o clepsidră.
Scenografii ale imanentului
Dexteritatea liniei, cursivitatea neezitantă, pot stârni legitim întrebarea dacă desenul este spontan sau urmează coordonatele unui construct bine articulat și cred că răspunsul ar putea coincide cu ceea ce spunea despre spontaneitate un mare, din păcate demult dispărut, actor (Ștefan Ciubotărașu): „Ca să fii spontan, trebuie să repeți foarte mult!”.
Veritabile poeme vizuale, lucrările Loredanei Grigoraș sunt scenografii ale imanentului, alegorii care recompun un univers alcătuit parcă din proiecțiile unui orfevrier meticulos, amestecate și pisate într-un mojar cu amintiri reziduale, simboluri și semne arhetipale, viziuni onirice decupate de pe ecranul interior.
O demonstrație de abilitate speculativă a liniei
Cu titluri ca „Oracolul”, „Kaleidoscop”, „Bufnița din tei” sau „Soborul berzelor”, „Interior de stejar”, „Fagul fără piele”, „Înlemnirea”…lucrările grafice ale Loredanei Grigoraș seduc vizual printr-o demonstrație de abilitate speculativă a liniei.
Dar așa cum chinezii susțin că forma unui vas depinde de golul din el, citirea acestor incantații dinamice nu poate fi făcută fără decriptarea câmpurilor circumscrise acestor linii.
Linii care pleacă sau vin, linii care se împletesc, se încolăcesc, linii suple sau linii constrânse să se întoarcă din drum…Dar și liniile, nu numai formele pe care le conturează, au o semnificație.
Un exercițiu de singurătate
Charles Henry, un erudit preocupat la sfârșitul secolului al XIX- lea de știința totală (știința capabilă să explice tot atât de bine emoțiile muzicale sau variațiunile majorității în corpul electoral) a ajuns să caracterizeze efectul fiziologic al liniilor, sau mai exact al direcțiilor acestora în pictură, clasificându-le după cum erau îndreptate (în jos sau în sus, spre stânga sau spre dreapta…) ca fiind exaltate, dinamogene, sau inhibitorii.
Aș spune însă, la final, că grafica Loredanei Grigoraș este un exercițiu de singurătate.
Un exercițiu care produce poeme vizuale cu arome de jazz (de „improvizație” creativă, irepetabilă).
