Tânăra poetă Luminița Amarie și-a lansat, sâmbătă, la Suceava, cel mai recent volum de versuri, “Cărbune de fum”, apărut în 2015, la editura Brumar din Timișoara. Versurile sensibile ale Luminiției Amarie s-au bucurat de aprecierea publicului avizat, ”poeme interesante”, ”construite pe principiul clepsidrei, al dinamicii vaselor comunicante și oglindirii imperfecte, care revelează o relație siameză, funcțiile vitale ale unuia fiind preluate de celălalt, în lipsă, unul fiind anulat: «prin mine el», «pentru că nu știi cum să respiri», culminând cu poemul «cuib tu». Renunțărilor meditative din «des(taine)» și consemnării din «Târziul crucilor de lemn» autoarea le opune o formulă de descântec liric, la care se apelează și pentru accentuarea sugestiei («de aici începem noi»)”, cum le-a prezentat la lansare poeta Ana-Manon Pițu.
Dacă fondatorul grupării literare și artistice Zidul de Hârtie din Suceava, poetul Florin Dan Prodan, s-a oprit asupra poemelor cu note bacoviene simbolist-expresioniste din poezia Luminiței Amarie, Ana-Manon Pițu a accentuat caracterul meditativ, solar din poezia iubirii, ”alcătuită ca o poveste spusă cât mai încet, de parcă nici măcar unul dintre protagoniști nu ar mai recunoaște cuvintele (Mătănii)”.
”Lumea este tematizată afectiv-religios, scenele cu trimitere biblică își găsesc interpretare în aerul de rugă al versurilor. Motivele precum spinii, crucea, tristețea și singurătatea corozive, dragoste și iubirea strict și nuanțat delimitate, păsările cu zbor invers sau cu rost negat, pământul ca materie sau culoare, pietrele roditoare, lumina în diferite stări de agregare și ipostaze, liniștea ca locutor și locatar, mai rar ca locație, cu varianta uitării alcătuiesc un pseudoscenariu postapocaliptic care se rezolvă neașteptat la răstimpuri și definitiv, dar de o blândețe sfâșietoare în ultimul poem. Limbajul strălucește după felul diferit în care sunt electrizate cuvinte ca «nume», «privirea», «trupul», cu conotații inervate de sentimente rezultate în urma unor trăiri capitale”, a subliniat Ana-Manon Pițu.
O poezie despre asumare, trăire și sublimare estetică
Ea a remarcat maturitatea din ”Tristețea ta este un animal de pământ”, simplitatea strălucitoare a poemelor ”Cântec de leagăn” și ”Femeia de nisip”, precum și ”imaginile puternice date de personificare” – ”frica lui aluneca prin sângele meu / clădea labirinturi de cenușă”, ”îmi răscolea carnea / creștea în mine ca un bulb în rană” – sau de metamorfoză: ”dorul face din tine un om mic / într-un univers de cenușă”; de asemenea, confesiunile cu iz impersonal: ”am iubit cu toată ființa mea am iubit (…) nimic, nimic nu este mai presus de singurătate”.
Atât Ana-Manon Pițu, cât și Florin Dan Prodan au apreciat poezia Luminiței Amarie ca fiind sensibilă, ”ușor monocordă, dar nu mai puțin puternică”, despre asumare, trăire și sublimare estetică.
Luminița Amarie s-a născut la 20 ianuarie 1987 în Dorohoi. Din 2006 până în 2014 a locuit la Paris, iar de atunci trăiește la Londra. A publicat patru volume de poezie: ”Lacrimile, dinții albi ai durerii” și ”Chintesența de a fi” la Editura Eminescu, ”Fericirile care Dor”, la Editura Blumenthal, și ”Cărbune de fum”, la Editura Brumar. Poemele sale au apărut în revistele Convorbiri Literare, Luceafărul, Conta, Hyperion, Sintagme Literare, Oglinda Literară, Litere, Arca, Urmuz și Bucovina literară.
