Un poem-rugăciune al Sfântului Grigorie Teologul, care a fost și un poet cu adevărat inspirat. Întrucât a scris într-o limbă foarte veche, unii din contemporanii săi nu l-au înțeles. Cei ce ne aplecăm asupra limbii poemelor acestui mare teolog al Bisericii noastre suntem mângâiați fără dar și poate atât de limba cât și de inspirația lui. Iată una din poeziile lui.
O, Tu, Cel ce ești deasupra a toate,
Ce aș putea să-Ți spun lăudându-Te?
Ce cuvânt să Te laude?
Nici un cuvânt nu Te poate exprima.
Ce minte să Te contemple?
Nici o minte nu Te ajunge.
Tu rămâi necunoscut minții,
Chiar dacă ai zidit toate ce pot fi concepute.
Și toate câte glăsuiesc ori glas nu au,
Pe Tine Te slăvesc.
Toate cele înțelegătoare ori fără de înțelegere,
Pentru Tine laude împletesc.
Obștești ne sunt doririle și durerile,
Toate spre Tine se întorc
Și se roagă. Ale Tale toate zidiri,
Imn fără de glas Îți aduc.
În Tine toate se găsesc
Și toate spre Tine privesc.
Țelul tuturor ești Tu
Cel ce ești Unul, și Toate, și Nici unul.
Nu ești nici unul, nu ești nici toate, ci mai presus de tot și de toate.
Posesor al numelor toate,
Cum să Te numesc, Cel singur fără de nume?
Ce minte cerească poate
Să se înalte dincolo de a înălțimilor nori?
Măcar de mi-ai arăta milă!
O Tu, Cel ce ești dincolo de toate,
Cum Te-aș putea lăuda cu adevărat,
Îmi este îngăduit în alt fel?
(sursa: http://www.sfgrigoriedenazianz.ro/)
