Soluția podurilor provizorii, din tuburi, se dovedește nefericită, atât pentru circulația publică, cât și pentru șantierul deschis în vederea reparațiilor la podul mare de la Milișăuți.
În urma avertizărilor cu privire la o nouă creștere a debitului râului Suceava, cauzată de ploile abundente din zona de munte, podul deschis circulației publice a devenit din nou inutilizabil, de duminică seară. Pentru că șoferii au continuat să circule pe pod duminică noapte, deși debitul era crescut, ieri dimineață s-au luat măsuri de blocare a accesului, cu balast.
Ieri după-amiază, când debitul râului Suceava a mai scăzut, circulația a fost reluată.
Podul construit în baza parteneriatului public-privat dintre Primăria Milișăuți și firma Test Prima a fost deschis prima dată pe 19 iulie, însă a putut fi folosit doar timp de patru zile. Ploile abundente au dus și atunci la creșterea foarte mare a debitului râului Suceava, astfel că pe 23 iulie podul provizoriu este deja acoperit de apă.
Podul a fost înălțat cu încă un rând de tuburi, iar de pe 21 august a fost redeschis.
La Milișăuți, există și un al doilea pod provizoriu, aflat la aproximativ 70 de metri de celălalt. Acesta este un pod tehnologic executat de firma care și-a adjudecat licitația pentru refacerea podului mare, de pe DN 2H Milișăuți-Rădăuți, SC Geiger Transilvania SRL din Sibiu. Firma și-a asumat prin contract obligația de a face și un pod provizoriu, un pod tehnologic pe care însă nu l-a deschis circulației publice. Podul a fost amenajat pentru a se putea efectua lucrările la podul mare.
Ieri, acest pod era acoperit deja pe jumătate de ape și afectat de aluviunile venite din amonte.
Specialiștii în drumuri spun că aceste soluții provizorii sunt în mod normal viabile și puteau asigura o soluție de trafic în cele câteva luni până când podul mare va fi redeschis. Aceste creșteri mari și repetate ale debitului râului Suceava au dat însă peste cap calculele.
Pentru șoferii care circulă de la Suceava spre Rădăuți ori între alte localități, aceste explicații nu sunt digerate câtuși de puțin. O altă realitate pe care nu ar trebui să o omitem este că, din păcate, cu vremea nu se poate pune nimeni.
Podul mare de pe DN 2H a fost afectat grav de inundațiile de la finele lunii iunie. Traficul a fost închis din dimineața zilei de 1 iulie.
Podul a fost construit în anul 1962, iar semne ale degradării sale au început să fie observate de câțiva ani.
Firma care și-a adjudecat licitația pentru a repara podul mare are termen de execuție a lucrării de 21 de săptămâni, începând cu 23 iulie 2018.