Amânare

Podul peste râul Siret dintre Zamostea și Talpa nu va mai fi construit anul acesta

Podul de peste râul Siret care face legătura între localitatea suceveană Zamostea și Talpa, din județul Botoșani, nu va mai construit anul acesta. Acest pod ar fi urmat să fie construit de Consiliul Județean Suceava, în colaborare cu administrația județeană din Botoșani, însă aceasta din urmă nu a alocat fondurile necesare pentru începerea acestei investiții. În aceste condiții, suma de 1,5 milioane de lei pe care Consiliul Județean Suceava o alocase pentru acest pod ar urma să fie redistribuită către alte două investiții, printr-un proiect care ar urma să fie aprobat în prima ședință a deliberativului județean. În raportul prin care se propune realocarea acestei sume, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, amintește că instituția pe care o conduce a contractat un credit de 27 de milioane de lei, din care 14 milioane de lei au fost alocate pentru investiții de interes județean. Nechifor a precizat că pe lista obiectivelor de investiții finanțate din acest credit era și obiectivul „Pod de beton armat peste râul Siret, Zamostea – Talpa”. Șeful administrației județene sucevene a precizat că în cele din urmă fondurile pentru această investiție urmează să fie redistribuite având în vedere faptul că administrația din Botoșani a comunicat că nu a cuprins acest obiectiv în programul de finanțare pentru anul 2014.
În aceste condiții, Cătălin Nechifor propune ca o sumă de 720.000 de lei să fie alocată pentru acoperirea Taxei pe Valoarea Adăugată pentru dotările care se vor face la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea, respectiv achiziționarea unei autospeciale pentru stingerea incendiilor, a unei scări pentru pasageri și a unor utilaje Cargo. De asemenea, consilierilor județeni li se mai propune să aprobe alocarea a 680.000 de lei pentru suplimentarea fondurilor necesare pentru modernizarea drumului județean 208 S, din localitatea Probota și până la limita cu județul Iași.

Recomandări

Peste 7,5 milioane de lei, excedent de anul trecut al municipiului Suceava, se vor folosi în acest an pentru dezvoltare și fond de rezervă

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan

Primul Revelion fără artificii, dar cu spectacol de drone, la trecerea în anul cu cele mai mari scumpiri de taxe și impozite

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Cimitirul Pacea va fi dotat cu alarmă, buton de panică, detectoare de mișcare, senzori de vibrații și camere video

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului