Podul de lemn care asigura accesul spre satul Doroteia – Frasin a devenit necirculabil, după ploile din noaptea de sâmbătă spre duminică, care au umflat râul Suha.
Circulația spre satul Doroteia a fost închisă, a anunțat primarul din Frasin, Marinel Balan.
”Toată noaptea a plouat și plouă în continuare, nu se mai poate circula. Oamenii din satul Doroteia por circula doar ocolind, prin Plutonița”, ne-a declarat, duminică dimineață, primarul Balan.
El a arătat că este vorba de 800 de familii afectate, care deja suferă mult de la inundațiile din vara anului trecut.
La final de iulie 2025, când au fost inundațiile mari care au provocat dezastrul la Broșteni, apele râului Suha au măturat podul din beton care asigura accesul de la drumul județean Frasin – Broșteni, spre Doroteia.
Acest pod din lemn care a cedat acum a fost gândit ca un pod provizoriu, până la ridicarea unui pod nou, din beton.
Din păcate, prima ploaie mai serioasă a arătat că acest pod nu poate fi o soluție pe termen mai lung.
Proiectul pentru reconstrucția podului din beton există, inclusiv într-o Hotărâre de Guvern, însă este în așteptarea finanțării.
Primarul din Frasin a anunțat din nou autoritățile județene despre probleme și speră ca acest apel să aibă ecou.






