Singura variantă

Podul de pe centură distrus în lunile de iarnă, reparat de urgență cu asfalt la rece



Asfaltări la rece pentru reparații la podul de pe centura municipiului, prin comuna Șcheia
Asfaltări la rece pentru reparații la podul de pe centura municipiului, prin comuna Șcheia

În urma sesizărilor făcute de șoferii care tranzitează zona de centură de pe DC 74, din comuna Șcheia, care în urma nemulțumirilor legate de starea dezastruoasă a podului de peste pârâul Șcheia au montat o pancartă în care atenționau aspra modului în care a fost renovat podul, conducerea primăriei din localitate a intervenit pentru remedierea situației, demarând o refacere a covorului asfaltic printr-o asfaltare la rece.
Conducerea primăriei din localitate a luat ieri primele măsuri de plombare a podului
Circulația pe podul amplasat peste pârâul Șcheia, care leagă cartierul Ițcani al municipiului Suceava de comuna Șcheia, a devenit un coșmar pentru șoferii care au fost nevoiți să-l folosească în aceste zile. Podul deservește de ani buni drumul comunal 74, drum folosit mult timp ca centură a municipiului Suceava și care a ajuns în această primăvară într-o stare jalnică. Revolta cetățenilor care au montat o pancartă la capătul podului, prin care reclamau faptul că ultimele reparații făcute au fost de mântuială, și materialele apărute în presă vineri au dus la luarea primelor măsuri de reparație provizorie a podului. Astfel, în timpul zilei de vineri, reprezentanții primăriei au contactat o firmă de profil, care a demarat lucrările de plombare a covorului asfaltic de pe pod.
Primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc, ne-a declarat la începerea lucrărilor: ”Vom repara deocamdată temporar podul, iar după ce se va încălzi afară, la temperaturi de +6 grade la sol, vom începe decopertarea structurii, blocând drumul comunal care servește ca drum de centură al municipiului Suceava. Astfel, drumul comunal 74 va fi blocat pentru circa o lună de zile pentru reabilitare. Vom vedea în aceste condiții cum găsesc cei de la județ sau de la Drumuri Naționale soluții pentru această perioadă cât drumul va fi închis. Acesta este un drum comunal și pentru un faeton și câteva autoturisme ale comunei care circulă pe el, noi în fiecare an cheltuim 300.000 de lei pentru a-l întreține. Acest pod a fost reabilitat pe Situații de Urgență în urma inundațiilor, iar picioarele podului au fost distruse. Nimeni nu vorbește despre banii care s-au cheltuit din bugetul local. Este foarte ușor să etichetăm, dar haideți să găsim soluția. Acest drum, care face legătura între DN 17 și E 85, pe o porțiune de 2 kilometri a fost dat la comună, DC 74, dar oare era normal să fie așa? În 24 de ore, pe acest drum trec 14.000 de mașini, de diferite gabarite. Pentru reabilitarea unui asemenea pod e nevoie de soluții tehnice moderne, el fiind întrerupt la un capăt și la celălalt, pentru că se mișcă. Podul a fost construit în anul 1960 pe o zonă mlăștinoasă și de aici vin multe probleme. În această fază facem o asfaltare la rece, pentru acoperirea marilor găuri din calea de rulare, până când vremea ne va permite să intrăm și să reparăm.”
Constructorul speră ca până sâmbătă inclusiv să finalizeze lucrările de reparație
Lucrările de plombare a drumului folosind o mixtură stocabilă de asfalt au demarat vineri la prânz, ingredientele folosite pentru asfaltare la rece fiind deja pregătite pentru operațiune. Problemele constructive ale podului sunt deja cunoscute și la următoarea reabilitare se va ține cont de aceste neajunsuri.
Ioan Antal, reprezentant al firmei Delta Con, care a preluat lucrările, ne-a declarat vineri după-amiază: ”Folosim o compoziție asfaltică care se poate turna la rece, folosind o mașină specială de mixare, de preparare a asfaltului pentru turnat. Un pod mai dificil ca acesta nu am prea văzut, în sensul că structura nu are gură de scurgere a apei pluviale. În momentul în care va fi reabilitat, va fi făcut bombat la mijloc, pentru ca apa să se scurgă spre cele două capete ale podului. Apa adunată în anotimpul rece a rămas stocată pe calea de rulare a podului, distrugând covorul asfaltic. Lucrările de plombare încep în această seară (vineri – n.r.), începând cu ora 20.00, și sperăm că până mâine (sâmbătă – n.r.) să acoperim gropile mari.”
Lucrările au demarat vineri seara și se vor derula și sâmbătă, dacă va fi nevoie, până la plombarea provizorie totală a podului și redarea lui spre o circulație normală.



Recomandări

Au apărut gropi pe sectorul șoselei de centură Suceava reparat în acest an: „covor asfaltic turnat pe pământ de flori”

Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”
Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu
Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu