Podul rutier de peste râul Suceava de la Milișăuți, închis duminică dimineață după ce a fost avariat grav de debitul foarte mare al râului Suceava, va fi expertizat astăzi de specialiști. Comisia va fi condusă de profesorul universitar doctor inginer Cristian Comisu, de la Facultatea de Construcții și Instalații Iași.
Specialistul urmează să tragă concluzii privind starea podului și degradările pe care le-a suferit. Ulterior, în cadrul expertizei care se va efectua vor fi trasate și măsurile care trebuie luate pentru ca podul să poată fi redat circulației rutiere în condiții de siguranță.
Expertiza va fi realizată în regim de urgență, deși debitul râului nu a scăzut încă la valori normale, având în vedere că problema închiderii acestuia este delicată.
De duminică dimineață nu se mai circulă deloc pe DN 2H Milișăuți-Rădăuți, un drum cu trafic foarte intens. Există câteva rute alternative, însă valorile de trafic mari fac ca problema reparării podului să fie urgentă.
Trebuie spus că oricât de rapid s-ar mișca lucrurile podul nu va fi redeschis prea devreme.
Podul a fost construit în anul 1962, iar semne ale degradării sale au început să fie observate de câțiva ani.
Fiind vorba de un drum național, obiectivul se află în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.
Conform primelor date, pila 6 a podului a fost torsionată și s-a afundat. Mai tehnic, este vorba despre o deplasare la nivelul pilelor și aparatelor de reazem ale podului. Podul s-a lăsat vizibil în dreptul pilonului afectat. Acesta a fost închis total, inclusiv pentru circulația pietonală.
Traficul a fost închis duminică dimineață, la ora 6.00.
Ploile abundente au dus la un debit foarte ridicat pe râul Suceava, care a pus presiune mare începând de sâmbătă. Podul a dat semne vizibile de degradare din noaptea de sâmbătă spre duminică.
Un alt pod de peste râul Suceava, cel de pe drumul județean care leagă comunele Udești și Verești, redat circulației rutiere din decembrie 2011, după ce fusese avariat grav de inundațiile din vara anului 2010, nu este nici el într-o situația deloc bună.
De câteva luni de zile, unul dintre piloni a început să cedeze. Inițial, pe carosabil a apărut o umflătură, iar apoi asfaltul a crăpat.
Problema s-a agravat după ploile abundente din ultimele zile.