Pocăința sinceră și Sfânta Împărtășanie ne dezleagă din toate lanțurile

Cuviosul Teodor Sicheotul (secolele VI-VII) se trăgea dintr-o familie din satul Sichea din Anastasiupol, cea mai mare eparhie a Anghirei. Era copilul din flori al unei femei ușuratice, însă aceasta nu a împiedicat pe Dumnezeu să-l facă sălaș al Său și cinstit arhiereu. Până la urmă, iubitorul de liniște Teodor a părăsit cu binecuvântare episcopia și s-a dăruit întru totul ascezei.
Cândva a trecut pe la chilia lui un condamnat numit Gheorghe cu paznicii lui, ca să ceară binecuvântarea lui. Soldații l-au rugat pe cuvios să-l povățuiască pe Gheorghe.
Într-adevăr, cuviosul l-a spovedit, iar acel condamnat, cu ochii plini de lacrimi, a cerut a se împărtăși.
– Dezlegați-l din lanțurile lui pentru a-l putea împărtăși, s-a rugat cuviosul de soldați.
– Nu avem curajul, părinte, pentru că este puternic, și dacă va vrea să facă un lucru nebunesc, nu-l vom putea opri, au motivat aceștia.
Atunci, de Dumnezeu purtătorul Teodor, a luat în mâini Sfântul Potir, a ridicat ochii săi către cer și s-a rugat. În același moment, lanțurile s-au desfăcut și au căzut cu zgomot. Soldații s-au speriat și au alergat să încuie ușile.
– Nu vă fie frică!, i-a liniștit cuviosul. Cunosc îndreptarea lui. Nu va face nimic rău.
Astfel, l-a împărtășit pe comandant și apoi a dat tuturor să mănânce. După masă, soldații i-au pus din nou lanțurile și și-au continuat drumul.
(Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumenița, 2000, pp. 21-22)