Pocăința înseamnă spovedanie sinceră

„Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care șed în piețe și strigă către alții, Zicând: V-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și nu v-ați tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, și spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând și bând și spun: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor. Dar înțelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei. Atunci a început Iisus să mustre cetățile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit.” (Matei 11, 16-20)
Tatăl ceresc mustră cu măsură și mângâie cu toată dragostea. Domnul Iisus Hristos a mustrat pe locuitorii unor cetăți care, în ciuda faptului că au fost martori ai multora dintre minunile săvârșite de El, nu s-au dezis de viața păcătoasă pe care o duceau. Cei care nu s-au pocăit, în ziua judecății, vor fi îndepărtați de la fața lui Dumnezeu. Precizăm că atunci când vorbim despre pocăință nu ne referim la cei care se autointitulează pocăiți. Pocăința înseamnă spovedanie sinceră, renunțare la păcatele săvârșite și angajarea într-o viață plăcută lui Dumnezeu. Să ne întrebăm: dacă Domnul Hristos ar trece astăzi prin localitățile unde ne ducem traiul și ar privi la faptele pe care le săvârșim, oare ce cuvinte ar avea de spus la adresa noastră? Ne-ar privi cu bunătate sau suntem pasibili de mustrare?
(Pr. Dumitru Păduraru)