Liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, Crin Antonescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că formațiunea sa a depus spre dezbaterea Parlamentului o inițiativă legislativă privind introducerea votului uninominal pentru alegerea consilierilor locali.
Inițiativa legislativă este semnată de opt deputați liberali (Horațiu Buzatu, Horea Uioreanu, Gabriel Sandu, Dragoș Ujeniuc, Ioan Ghișe, Rareș Mănescu, Adina Vălean, Mihail Zaharia) și are pretenția, potrivit inițiatorului Horea Uioreanu, de a fi primul proiect depus de un partid pe această temă.
Uioreanu a arătat că se dorește introducerea votului uninominal pentru consilierii locali, considerându-se că aceștia sunt cei mai apropiați de cetățeni. El a precizat, de asemeena, că votul uninominal va responsabiliza consilierii locali.
Deputatul liberal a precizat că inițiativa legislativă supusă dezbaterii propune ca cei care vor candida pentru funcția de consilier local să domicilieze pe teritoriul circumscripției electorale pe teritoriul căreia au fost alesi și să aibă vechime în cadrul circumscripției respective.
La rândul său, deputatul Dan Horațiu Buzatu a arătat că propunerea legislativă introduce o noțiune nouă, aceea de „Colegiu Electoral”. Potrivit deputatului liberal, fiecare localitate ar urma să fie împărțită într-un număr de Colegii Electorale egal cu numărul consilierilor care urmează să fie aleși.
Inițiatorii au mai precizat că propunerea legislativă are caracter organic și va intra în atenția Camerei Deputaților ca și Cameră decizonală. De asemenea, inițiatorii au arătat că urmează să elaboreze o nouă inițiativă legislativă prin care să se extindă votul uninominal și la Consiliile Județene.




