Răzvrătire

PNL vrea să îi ia lui Tăriceanu din atribuții și să înființeze președintele executiv



PNL vrea să îi ia lui Tăriceanu din atribuții și să înființeze președintele executiv
PNL vrea să îi ia lui Tăriceanu din atribuții și să înființeze președintele executiv

Nemulțumiți de criza prin care trec, liberalii se gândesc să reducă din atribuțiile președintelui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat că, din poziția de premier a abandonat partidul, potrivit unor surse care au participat la Delegația Permanentă a formațiunii.
Surse liberale au declarat agenției NewsIn că ședința Delegației Permanente a partidului a fost extrem de tensionată, discuțiile axându-se pe situația lui Varujan Vosganian și pe trocul pe care Tăriceanu l-a făcut cu Traian Băsescu, în defavoarea PNL. Din acest motiv, liberalii au amânat dezbaterea strategiei politice și au decis să convoace o nouă Delegație Permanentă pentru sâmbătă dimineața.
Potrivit acelorași surse, mai mulți lideri liberali, printre care vicepreședintele Dan Radu Rușanu, liderul deputaților liberali Crin Antonescu și liderul PNL București Ludovic Orban au fost cei mai vocali dintre cei care au intervenit în dezbateri, reluând reproșurile la adresa lui Tăriceanu, pentru că a cedat apărarea pentru postul de comisar european. În condițiile în care, de-a lungul timpului s-au acumulat mai multe nemulțumiri față de modul în care Tăriceanu a condus partidul, Rușanu a propus ca acesta să împartă conducerea partidului cu un președinte executiv, care să preia mare parte din atribuțiile politice ale lui Tăriceanu.
Ludovic Orban i-a atras atenția însă că, statutar, înființarea funcției de președinte executiv nu se poate face decât printr-un congres extraordinar, și nu în cadrul Delegației Permanente, iar declanșarea unui congres în acest moment ar fi total neproductivă. Luându-i apărarea lui Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a susținut că nu președintele este de vină pentru proasta gestionarea a PNL, cât vicepreședinții, care nu au fost vizibili și nu au făcut mare lucru pentru partid. Crin Antonescu a renunțat să mai depună rezoluția prin care îi cerea lui Tăriceanu să dovedească faptul că este unicul premier al României, iar lui Băsescu să respecte constituția. În schimb, Antonescu s-a alăturat corului nemulțumiților și a condiționat sprijinul său pentru Tăriceanu de schimbarea atitudinii acestuia în raport cu Băsescu și cu democrații.
De altfel, după ce l-au ascultat pe Vosganian garantându-le că nu are nici o pată la dosar, liberalii s-au întrebat cine putea să fie în spatele așa-ziselor dezvăluiri apărute într-un cotidian patronat de liderul PC, Dan Voiculescu. Surse liberale mai spun că Vosganian i-a informat pe colegii de partid că democrații au făcut un lobby extrem de puternic împotriva sa, în rândul grupului parlamentar popular, care este și cel mai mare ca pondere din forul de la Strasbourg, care trebuie să valideze nominalizarea lui pentru postul de comisar european. La presiunile democraților s-au alăturat și cele ale pesedistului Adrian Severin, al doilea mare grup parlamentar, cel al socialiștilor, fiind și el convins să nu-l voteze pe Vosganian. Liberalii l-au tras la răspundere pe Tăriceanu și pentru faptul că, după ce a bătut palma cu Băsescu și cu PD și a lăsat apărarea pe mâinile lor, nu s-a asigurat că aceștia vor susține candidatura lui Vosganian. Membrii Delegației Permanente au invocat din nou faptul că nu pot avea încredere în partenerii de Alianță și, cu atât mai puțin, în Băsescu, ei simțindu-se din nou trădați.
Liberalii au pus sub semnul întrebării strategia politică pregătită de Biroul Permanent Central al PNL, pentru că mulți nu văd cum ar mai putea propune prelungirea protocolului Alianței și întărirea acesteia.
Și miercuri seară, membrii conducerii partidului i-au reproșat lui Tăriceanu că a lăsat portofoliul Apărării în favoarea PD, liberalii considerând că postul de comisar european li s-ar fi cuvenit. Și la ședința respectivă, cel mai vocal dintre acuzatorii lui Tăriceanu a fost Dan Radu Rușanu, cunoscut până acum ca apropiat al lui Tăriceanu. (NewsIn)



Recomandări

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava