PNL vrea să depună moțiune de cenzură dacă Guvernul își asumă răspunderea pe Legea salarizării



Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaților, Eugen Nicolăescu, a declarat, miercuri, într-o dezbatere cu reprezentanții sindicatelor, că formațiunea sa va depune moțiune de cenzură dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe proiectul Legii salarizării unitare a personalului bugetar.
„Dacă Legea (salarizării unitare – n.r.) va fi adoptată prin asumare, vom depune moțiune de cenzură, pentru că nu poate trece nesancționată. Dacă se va merge pe procedură parlamentară, vom proceda la amendarea ei”, le-a spus Nicolăescu reprezentanților sindicatelor, cărora le-a solicitat să puncteze direcțiile pe care PNL, prin grupurile sale parlamentare, să acționeze în Parlament pentru a corecta acest proiect de lege.
Nicolăescu a mai precizat că proiectul de lege privind salarizarea unitară este unul „șmecheresc”, întrucât Guvernul încearcă, prin acest proiect, să acopere faptul că nu va da înapoi procentul de 25% cu care a redus salariile și crede că astfel va găsi soluția legală de a nu respecta decizia CC.
Viceliderul grupului PNL a menționat, totodată, că proiectul Legii salarizării unitare duce la instabilitate, la plecarea oamenilor competenți din sistem, el apreciind că grilele de salarizare care se propun nu țin cont de experiențele reușite ale altor țări, ci de importanța unor grupuri de presiune în fața guvernanților.
Premierul Emil Boc a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că nu exclude posibilitatea angajării răspunderii Guvernului pe Legea salarizării, precizând însă că decizia finală va fi luată în coaliție.
Președintele Traian Băsescu a fost întrebat, luni seară, la TVR, dacă Guvernul și-ar putea asuma răspunderea pe Legea salarizării, el răspunzând: „Nu va avea ce să facă”.
Băsescu a declarat, tot luni, la TVR, că este nevoie de responsabilitatea parlamentarilor pentru ca legile pensiilor, salarizării și bugetului de stat pe 2011 să treacă, în caz contrar România ieșind din acordul cu FMI.