PNL susține că opt autocare asigură „turism gratuit” votanților din Colegiul 6 Neamț



PNL susține, într-un comunicat remis duminică, agenției MEDIAFAX, că „opt autocare asigură turism gratuit votanților” care participă la scrutinul parlamentar parțial în Colegiul 6 Neamț.
„Înainte de a fi duși la secțiile de votare, nemțenii sunt conduși să viziteze municipiul Piatra Neamț, sunt plimbați cu celebra telegondolă pedelistă, și, la întoarcere, pe drumul spre cele 82 de secții de votare, nemțenii sunt instruiți, probabil, ce candidat trebuie să voteze.Autocarele surprinse că efectuează curse între cele 19 comune și orașul Piatra Neamț au următoarele numere de înmatriculare: B 21 DEJ, B 18 FIL, B 96 DEJ, IS 10 BUS, HR 07 SJE, HR 05 LYN, HR 07 FSH și HR 07 SJD. Precizăm că șoferii celor opt autocare sunt cazați la Sala Sporturilor, din strada Ștefan cel Mare, Piatra Neamț”, se spune în comunicatul liberalilor.
PNL afirmă și că locuințele „celor care au fost deja în «excursia» electorală sunt însemnate, pur și simplu, cu cretă pe poartă, pentru a fi bifată lista tuturor votanților care trebuie manipulați.
Formațiunea liberală mai susține că la un post local de televiziune a fost difuzat un clip electoral al candidatului PDL pentru un mandat de deputat.
„PNL atrage atenția organelor abilitate să ia măsuri în vederea sancționării tuturor acestor nereguli”, se precizează în comunicatul PNL.
Prezența la vot la alegerile parlamentare parțiale pentru Camera Deputaților a fost, duminică, la ora 14.00, de 32,11% în Colegiul uninominal 6 Neamț și de 12,17% în Colegiul uninominal 2 Maramureș, conform datelor furnizate MEDIAFAX de autoritățile electorale locale.