Liberalii suceveni susțin că, în cel puțin cinci colegii uninominale pentru Camera Deputaților din județ, vor obține cel mai bun scor electoral în fața candidaților de la celelalte partide.
Senatorul PNL de Suceava Tiberiu Prodan, candidat pentru un nou mandat în colegiul Siret, a precizat că liberalii au nominalizat candidați mai buni decât ai principalilor adversari politici. „Cu siguranță vom câștiga alegerile în cinci colegii pentru Camera Deputaților, însă trebuie să obținem și un scor politic foarte bun la nivelul județului”, a declarat Prodan.
El a precizat că în perioada imediat următoare, liberalii suceveni vor începe o campanie de informare a alegătorilor cu privire la sistemul de vot uninominal. De asemenea, parlamentarul sucevean a arătat că ținta candidaților PNL este de a atrage cât mai multe voturi din partea alegătorilor, astfel încât rezultatul general, pe întreg județul, să fie unul cât mai favorabil.
„Marea problemă a candidaților PNL este că mulți votează încă partidul și nu candidatul. Noi avem candidați valoroși, și vom demara și o campanie puternică prin care să îi facem cât mai cunoscuți pe cei care reprezintă PNL Suceava în alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an”, a spus senatorul liberal.
Tiberiu Prodan a precizat că liberalii își vor prezenta candidații ca fiind „prieteni” ai locuitorilor județului, dar care vor putea fi trași la răspundere atunci când nu își îndeplinesc atribuțiile.
„Vom realiza o campanie de informare, în fiecare colegiu, astfel încât cetățenii să înțeleagă importanța votul direct pentru om. Diferența dintre PNL și celelalte partide trebuie să fie eliminată numai în acest mod. Și spunem că vom avea parte de succes”, a încheiat Prodan.





