– “De trei ori m-a convins că e cu sufletul în altă parte decât în PNL. Mai bine să își vadă fiecare de drum, să termine odată cu jocurile duplicitare”, declară președintele PNL Suceava, Ion Lungu
Conducerea PNL Suceava e decisă să sancționeze “ieșirea” consilierului județean liberal Dan Cadariu, care a criticat demersul colegilor săi, care au depus plângere penală împotriva liderului PLD, Theodor Stolojan, și a 11 persoane din filiala județeană a PLD.
Președintele PNL Suceava, Ion Lungu, a anunțat că Biroul Permanent Județean al partidului se va întruni în cursul acestei săptămâni pentru a discuta cazul consilierului județean Cadariu și să ia o decizie în privința acestuia.
Ion Lungu a spus că va propune retragerea sprijinului politic, membrii Biroul Permanent Județean al PNL putând opta chiar și pentru excluderea lui Dan Cadariu din partid.
Până când partidul va lua o decizie în privința consilierului județean, Ion Lungu îi sugerează acestuia să ia o decizie bărbătească și să își vadă de drumul său, altul decât cel al PNL.
“Până acum, de trei ori m-a convins că e cu sufletul în altă parte decât în PNL. O dată, într-o discuție personală, a doua oară, când nu a vrut să semneze declarația de fidelitate iar acum, prin poziția sa duplicitară, în care ia apărarea PLD-ului și incriminează acțiunile propriului partid. Mai bine să își vadă fiecare de drum, să termine odată cu jocurile duplicitare”, a declarat președintele PNL Suceava, Ion Lungu.
Data la care Biroul Permanent Județean al PNL se va întruni pentru a discuta retragerea sprijinul politic consilierului județean Dan Cadariu va fi anunțată zilele următoare.





