Atitudine

PNL Suceava: Se vede că PSD a avut o agendă ascunsă pe care a ales să o pună în aplicare

Liberalii suceveni au anunțat că dezaprobă ferm modul în care s-a încercat introducerea modificărilor legislației în domeniul justiției, „la ceas de seară”. Într-un comunicat transmis de biroul de presă al PNL Suceava se precizează că reacțiile din ultimele zile arată că și electoratul din România care a votat PSD regretă în mare parte votul acordat, pentru că PSD nu a fost votat pentru modificarea brutală a legislației în domeniul justiției sau pentru grațieri, ci a fost votat pentru promisiunile referitoare la pensii și salarii.
„Se vede că PSD a avut o agendă ascunsă, pe care, la nici o lună de guvernare, a ales să o pună în aplicare. PNL dezaprobă ferm introducerea modificărilor legislației în domeniul justiției, la ceas de noapte, prin Ordonanță de Urgență, fără avize și fără consultarea instituțiilor puterii judecătorești”, se precizează în comunicat.
De asemenea, liberalii suceveni au anunțat că PNL își menține pe deplin angajamentul de a susține statul de drept, în acord cu agenda internațională a României. „PNL solicită PSD să se concentreze în aceste zile pe alocarea de resurse financiare în Legea Bugetului pe 2017, care la acest moment asigură salarii doar pentru jumătate de an”, se mai spune în comunicat.

Recomandări

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Conducerea PNL Suceava a inițiat procedura de excludere a primarului Bogdan Loghin și a numit o nouă conducere la Rădăuți