Nemulțumire

PNL Suceava dă în judecată Consiliul Local Slatina

Organizația Județeană Suceava a PNL a dat în judecată Consiliul Local din Slatina, după ce deliberativul local din această comună nu a adoptat o hotărâre de excludere a consilierului local Gheorghe Mogîrzan. Liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, a explicat că Mogîrzan a fost ales consilier local pe listele PNL, apoi viceprimar al comunei Slatina, însă la începutul lunii august a.c. acestuia i-a fost retras sprijinul politic și a fost exclus din PNL Suceava.
Băișanu a spus că, potrivit Legii privind statutul aleșilor locali, Gheorghe Mogîrzan trebuia să fie exclus din Consiliul Local Slatina, în condițiile în care calitatea de consilier local încetează de drept, înaintea expirării duratei normale a mandatului, în urma pierderii calității de membru al partidului politic pe ale cărui liste a candidat.
“PNL Suceava a depus o cerere la primăria din Slatina din care rezultă că domnul Gheorghe Mogîrzan nu mai are calitatea de membru al partidului nostru, deoarece acesta a fost exclus din partid ca urmare a hotărârii Delegației Permanente Teritoriale. În aceste condiții, Consiliul Local al comunei Slatina avea obligația legală de a lua act de situația creată, declarând vacant locul ocupat de Gheorghe Mogîrzan”, a explicat Băișanu.
El a adăugat că, potrivit legii, în prima ședință a Consiliului Local după depunerea acestei adrese, membrii deliberativului ar fi trebuit să ia act de această situație și să declare vacant postul de consilier local. Cu toate acestea, Alexandru Băișanu a arătat că în ședința Consiliului Local Slatina de la începutul lunii septembrie, proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcția de consilier a lui Gheorghe Mogîrzan a fost respins.
“Din cei 14 consilieri locali prezenți la ședința de Consiliu Local, șapte dintre ei au votat împotriva încetării mandatului de consilier al lui Gheorghe Mogîrzan, în speță consilierii locali PD-L, iar șase au votat pentru adoptarea acestui proiect, un consilier PNL, unul de la PSD și patru consilieri PNG, în timp ce dl Mogîrzan Gheorghe nu a avut drept de vot, deoarece era vorba despre un proiect de hotărâre privitor la el. Și trebuie subliniat faptul că în Consiliul Local Slatina au mai fost astfel de cazuri, cu unii consilieri PD-L, însă în această situație deliberativul a hotărât eliberarea respectivei persoane din funcție”, a mai declarat președintele PNL Suceava.
PNL Suceava vrea să vadă toate contractele de achiziție din județ
Pe de altă parte, Alexandru Băișanu a mai adăugat că în perioada imediat următoare, PNL Suceava va solicita tuturor primăriilor din județ informații privind contractele de achiziție publică încheiate în ultimii ani. Băișanu a precizat că liberalii doresc să afle conținutul acestor contracte pentru a verifica dacă au fost respectate prevederile legale cu privire la achizițiile publice.
„Aceste informații sunt de interes public, motiv pentru care vrem să vedem exact dacă a fost respectată legea atunci când au fost atribuite respectivele contracte”, a spus Alexandru Băișanu.

Recomandări

Prefectul Andronachi explică de ce este necesară reanalizarea hotărârilor privind locurile de parcare și taxele locale din Suceava

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie