Partidul Național Liberal și partidul condus de Mircea Geoană, PSRO, vor încheia un protocol pentru alegerile locale din iunie, care ar putea fi extins și pentru alegerile parlamentare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul PNL.Protocolul dintre PNL și PSRO va fi înscris pe oridinea de zi a comisiei de unificare și a Biroului Politic Național al PNL, care vor avea loc luni, potrivit unor surse liberale.Totodată, duminică are loc o ședință a Comitetului Liderilor PSRO – format din Biroul Național de Conducere și liderii filialelor județene.Protocolul dintre PNL și PSRO vine după ce PSD a încheiat înțelegeri cu partidul condus de Gabriel Oprea, UNPR, și cel condus de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, ALDE.Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a criticat protocoalele încheiat de PSD cu UNPR și ALDE, numindu-le „cecuri în alb”.”(…) Dacă membrii UNPR și ALDE își imaginează că prezentând aceste cecuri în alb, la urne, vor intra în Parlament, cred că se înșeală și vor vedea la momentul potrivit cât valorează aceste bucăți de hârtie”, a declarat președintele PNL București, Cătălin Predoiu.Întrebat dacă cele două protocoale semnate nu izolează PNL, Cătălin Predoiu a replicat că PSD, ALDE și UNPR sunt din punctul de vedere al PNL o ”adunătură (…) care nu corespunde așteptărilor cetățenilor”.





