PNL și PDL nu mai sunt ce-au fost. Din fericire



Oare se poate spune că se reface vechiul tandem dintre PNL și PDL, oferit acum într-un nou ambalaj, dar cu un conținut care nu mai păcălește pe nimeni? Nicidecum, zic eu.
În noua lui formulă, istorica formațiune liberală își pierde aproape în totalitate nota caricaturală. Cu neamțul acela sfătos în frunte, PNL nu mai păstrează nimic din teribilismul adolescent și zurliu pe care i-l conferea zbuciumatul deși balonatul Crin Antonescu.
Trecându-se hățurile în mâinile lui Klaus Johannis, în mod vizibil, formațiunea și-a început transformarea în bine. Nu peste noapte, că la niște feți-frumoși în vârstă de 50 de ani e mai greu să se dea peste cap, dar urmările încep să se vadă.
Plus că cei mai oportuniști din partid, zeama fripturiștilor, s-au și grăbit să se adăpostească sub aripa altui balonat zbuciumat și neserios, Călin Popescu Tăriceanu. Acesta are experiență în diversiuni liberale, nefiind prima oară când lovește în partidul care i-a oferit un adăpost, intermediat ce-i drept și ăla de taică-su vitreg, răposatul Dan Amadeo Lăzărescu. Dar asta e istorie. Istoria pilelor din politica românească.
Nici PDL nu mai e ce-a fost, adică o formațiune la cheremul erecțiilor lui Băsescu. Principala cangrenă din partid a fost extirpată nemilos. Un bisturiu înțelept a îndepărtat tumora antipatică, formată în jurul protejatelor EBA și Udrea. Acest sinistru tandem, cu gealații lui cu tot, a fost identificat, operat și îndepărtat. Apoi, aruncat la coș. Și, cu toate că acțiunea inițiată de chirurgul Blaga a stârnit frustrarea alcoolică a lui Băsescu, pacientul PDL și-a recâștigat sănătatea într-un mod spectaculos.
Nu mai e vorba de aceeași alianță, așadar. Ci de o nouă carte a opoziției, cu lideri noi, în care se investesc din nou speranțe. Lideri care, spre deosebire de antecesorii lor, par să nu aibă înclinații mai periculoase ca ale turnului din Pisa către alcool, sex și nepotism.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Supraviețuiri

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava

Scriitorul Vasile Ernu, la Suceava: Eroinele „Generației canibale” au fost femeile, cu copiii de mână, o sacoșă mare de rafie cu mâncare și cărând un bărbat beat în spate