PNL nu mai are, începând de marți, numărul de parlamentari necesar pentru inițierea unei moțiuni de cenzură, demers anunțat de liberali în cazul în care Executivul nu ia măsurile de reducere a CAS cu 5% și scutirea de impozit pe profitul reinvestit, până pe 1 mai, astfel încât să se aplice din iulie, informează Mediafax.Numărul parlamentarilor PNL a scăzut marți la sub o pătrime din numărul total al aleșilor, prin anunțarea demisiilor din Senat ale liberalilor Victor Ciorbea și Iosif Secășan.Potrivit Constituției, pentru inițierea unei moțiuni de cenzură sunt necesare semnăturile a minimum o pătrime din numărul parlamentarilor: „Moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor și se comunică Guvernului la data depunerii”. În prezent, PNL are 141 de parlamentari din totalul de 571, respectiv 47 de senatori și 94 de deputați, în condițiile în care Radu Stroe este în continuare membru al grupului PNL din Camera Deputaților.