Anul 1883. Alegerile de atunci au inspirat capodopera „O scrisoare pierdută”. Pe când se apropia de final, I.L. Caragiale tot oscila vreme de vreo trei luni – în privința deznodământului. Nu știa pe cine să scoată câștigător, în competiția pentru listele la Parlament. Pe prostul Farfuridi, sau pe canalia Cațavencu.
Prietenul său I.D. Suchianu l-a sfătuit pe Caragiale – desigur, în glumă – să-i desemneze pe amândoi câștigători. Ceea ce, teoretic, era imposibil. Dar, în felul lui simplu și genial, Caragiale a urmat indicația, încununându-l în final pe candidatul Dandanache. Cel care era, conform descrierii autorului, „mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”.
Agamiță Dandanache a devenit astfel prototipul candidatului impus pe listele de alegeri, prin dispoziție venită de la conducerea centrală a partidului.
Azi, la 130 de ani de atunci, obiceiul candidaților numiți de la centru s-a păstrat intact. Recent făcute publice, listele PNL, de exemplu, sunt pline cu nume impuse. Anca Boagiu, Teodor-Trahanache Athanasiu, Adriana Săftoiu, Cătălin Predoiu sunt nume cunoscute, de care PNL ar fi avut ocazia să se debaraseze, dacă ar fi voit „progresul cu orice preț”.
Muma lui Cătălin Cherecheș – primarul suspendat de la Baia Mare – apare și ea pe liste, mai țanțoșă și mai patrioată ca muma lui Ștefan cel Mare. Singura deosebire e că Ștefan lupta cu turcii, pe când fiu-su o face cu Justiția.
Cuplul Gorghiu-Blaga a avut grijă să-și pună preferații. Pilele au funcționat din plin, criteriile au rămas ascunse, sacoșele au intrat pline și au ieșit goale. Cotroceniul a avut, din culise, rol de sufleur. A suflat crema.
Credeți că am făcut o greșeală scriind „cuplul Gorghiu-Blaga?” Nu, e corect. Pentru că sforarul buldog pedelist s-a retras numai de formă. El continuă să conducă actorii cu mână de fier, doar că nu mai intră propriu-zis în scenă. Așa procedează un regizor adevărat.
