PNL e prima la stânga sau prima la dreapta?



Abundența felicitărilor de Paște, adresate prostimii de către oamenii politici, arată agitația specifică unui an electoral. „Fie ca Sfintele Sărbători să vă aducă pace sufletească și toate celelalte baliverne. Christos a înviat! Sau Mahomed, dacă sunteți din ăia”.
Îi arde, frate, la lingurică pentru un nou mandat, îi arde și îi fierbe. Roșii în obraji, cu niște burtane cât portbagajul de la Toyota, mai vor un mandat nou.
Dar strofocările clasei politice vor avea de dat piept cu indiferența crescândă a populației, care privește la urnele de votare ca la niște străchini cu stricnină sau ca la niște urne funerare. Orice ins cu scaun la cap se gândește că e imposibil să iasă ceva bun de acolo.
Așa că trebuie să fii tâmpit de-a binelea ca să mergi la vot. Desigur, cine are de ieșit tot va ieși pe listele, alea virgine acum, de la consiliile locale și de la Parlament. Dar măcar știi că nu te-ai deranjat să iei și tu parte. Nu ai participat, i-ai lăsat pe alții să fie fraieri. În lipsă de altceva, e și asta o consolare.
Tu ai ales să stai liniștit acasă, cu un șpriț și o canastă, ascultând-o pe Sofia Vicoveanca și lăsând să fluiere a pagubă acest drept constituțional care nu mai încântă pe nimeni. Traseismul, indiferența la suferințele omului de rând, lăcomia, nesimțirea ilustrată și în absențele continue de la reuniunile Parlamentului… Acestea ar fi doar câteva din motivele care au condus la situația actuală de nepăsare publică.
Te uiți la PNL, de pildă. Mai devreme fusese în mari tandrețuri cu PD, ca acuma să împartă așternutul conjugal cu PSD. Astfel încât, pe bună dreptate, oamenii se întreabă, în felul Cetățeanului turmentat al lui I.L. Caragiale:
– Bine-bine, și noi cu cine am votat, de fapt? Cu ăștia, ori cu ceilalți? Cu PNL sau cu PSD? Cu PD sau cu PRM? Dar care-s unii și care-s alții?
Clasa asta politică trebuie mototolită și aruncată știm unde. Apoi, trebuie trasă, cu putere, apa. Dacă țevile se înfundă, e bine să aruncăm apă cu găleata.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.