Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, luni, că decizia PSD de a le susține pe Rovana Plumb și pe Sevil Shhaideh era previzibilă deoarece Liviu Dragnea, „il capo di tutti capi”, i-a instigat pe miniștri să facă transferul nelegal, informează Mediafax.
„Păi, dacă capo di tutti capi este cel care i-a instigat pe miniștrii respectivi să realizeze acest transfer nelegal și neconstituțional către Consiliul Județean al lacului cu pricina, nici nu mă așteptam ca domnul Dragnea să hotărască altceva. Riscă să se transforme într-un grup infracțional organizat care are ca obiectiv salvarea din ghearele justiției a celor care au săvârșit fapte penale și distrugerea independenței judecătorești, a instituțiilor care sunt angajate în lupta pentru dreptate, împotriva corupției”, a răspuns președintele PNL, Ludovic Orban, solicitat să comenteze decizia PSD de a le susține pe Rovana Plumb și pe Sevil Shhaideh.
Cât privește declarația liderului PSD Liviu Dragnea, potrivit căreia, atacurile DNA sunt îndreptate împotriva sa pentru a-l îndepărta de la conducerea PSD, Orban a afirmat că Dragnea ar trebui să înceteze cu victimizarea.
„Cred că trebuie să înceteze cu victimizarea și să accepte că există după faptă și răsplată. El nu este cercetat pentru că este președinte al PSD, ci pentru că a săvârșit diferite fapte, cum este fapta de a ține ani de zile angajați pe bani publici la CJ Teleorman care de fapt au lucrat la sediul PSD și nu au muncit nici o singură zi pentru binele comunității din județul Teleorman”, a spus Orban.

