Organizația Municipală Suceava a PNL va apela în campania electorală pentru alegerile locale din 2008 la serviciile unei firme specializate în comunicare, pentru a reacționa prompt la atacurile adversarilor politici. Așa s-a hotărât în ședința Biroului de conducere al organizației, care a avut loc la începutul acestei săptămâni.
„Intenționăm să colaborăm cu o firmă specializată în probleme de comunicare, pentru ca în acest fel să nu mai existe nici un fel de scrisori sau fluturași care să provoace nelămurire în rândul alegătorilor și orice acțiune de acest gen să o înăbușim chiar din fașă”, a declarat Zarojanu.
Totodată, a spus lidera liberalilor din municipiul reședință de județ, biroul de conducere a mai hotărât ca în luna viitoare să fie stabilite criteriile de performanță pentru membrii PNL care vor să candideze la Consiliul Local, după care va fi comandat un sondaj de opinie pentru a vedea care este percepția populației vizavi de posibilii candidați. „Știm că domnul Ion Lungu stă foarte bine în sondaje, însă vrem să vedem și echipa liberală ce scor va obține”, a precizat Zarojanu. Președinta PNL Suceava a mai spus că și-a propus ca până la alegerile locale de anul viitor să dubleze numărul de membri de partid, arătând că organizația municipală are porțile larg deschise pentru cei care doresc să se înscrie, „dar și pentru cei care cer azil politic în PNL în urma măcelului iscat de absorbția PLD de către PD”.
Ajutor electoral
PNL apelează la serviciile unei firme specializate în comunicare
