PNL a votat, PD-L a câștigat



Până la urmă, Consiliul Județean Suceava a aprobat, cu unanimitate de voturi, trecerea unor drumuri județene în administrarea temporară a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru a putea fi reparate. Asta, după ce, la primele două ședințe, proiectul PD-L nu a putut să treacă din cauza opoziției consilierilor PSD și PNL. Aceștia nu au fost de acord cu demersul democrat-liberalilor pe motiv că drumurile traversează localități și colegii din sfera de influență a PD-L, dar și pentru că lucrările ar costa prea mult. Social-democrații și liberalii și-au reconsiderat poziția de-abia după ce conducerea PD-L a Consiliului Județean a consimțit ca, pe lângă cele șapte drumuri ale sale, să introducă pe lista de investiții încă patru drumuri: trei la propunerea PSD și PNL și unul la solicitarea PNL. La ședința în care a fost aprobat transferul celor 11 drumuri au participat și liderii județeni ai PSD și PNL, Cătălin Nechifor și, respectiv, Ștefan Alexandru Băișanu. După ședință, domnii Nechifor și Băișanu, considerându-se victorioși, au mers și au udat reușita cu suc și cafea la un local aflat în apropierea Palatului Administrativ. Cei doi au și făcut conferințe de presă, separate, în care și-au strigat victoria. Cel mai gălăgios a fost domnul Băișanu. Printre altele, șeful PNL a spus: „Am reușit introducerea a încă patru drumuri, cu o lungime de 43,8 kilometri, pe lângă cele șapte drumuri dorite de PD-L. Trebuie să anunțăm opinia publică de faptul că celelalte patru drumuri propuse de noi sunt la fel de proaste și greu circulabile ca și celelalte și de o importanță majoră în strategia județului Suceava”. Ștefan Alexandru Băișanu a adăugat că cele patru drumuri se vor face cu bani din suma de 60 de milioane de euro alocată pentru primele șapte drumuri și că, datorită amendamentului PSD și PNL, se va face o economie de 200.000 de euro pentru fiecare kilometru de drum asfaltat. Liderul PNL a mai spus: „Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur (președintele PD-L Suceava – n.a.), a recunoscut în timpul ședinței deliberativului județean faptul că aceste drumuri trebuie făcute în urma economisirii banilor după ce vor fi făcute licitațiile în mod corect. Consilierii PSD și PNL nu au votat transferarea drumurilor către minister pentru a veni alți bani”.
În primul și-n primul rând, cele 60 de milioane de euro pentru drumurile din județul Suceava nu există. Firmele care vor face asfaltări se vor apuca de lucru și vor fi plătite începând au anul 2013. Probabil. Firmele vor fi selectate în urma unor licitații. În cazul în care prețurile cu care vor fi câștigate licitațiile vor fi mai mici decât cele aprobate de Ministerul Dezvoltării, nimeni nu va putea obliga instituția condusă de Elena Udrea să dea bani pentru alte drumuri. Ministerul va fi bucuros că se va putea lăuda că a făcut economii. Economii la niște bani care, așa cum spuneam, nici măcar nu există. PD-L a acceptat amendamentele opoziției doar pentru că avea nevoie de voturile acesteia pentru a-și trece proiectul vizând cele șapte drumuri pe care le vrea asfaltate. Și le va asfalta, pentru că în 2012 sunt programate alegeri locale și generale. Poate vor fi asfaltate și drumurile propuse de opoziție, dar numai dacă liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, va considera că va avea de câștigat în planul imaginii. Iar dacă drumurile propuse pentru asfaltare de către PSD și PNL vor fi reparate, PD-L va avea grijă să arate că președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a rezolvat problema. Oricum, despre votul consilierilor social-democrați și liberali nu-și va aduce nimeni aminte. În concluzie, Ștefan Alexandru Băișanu n-a obținut nici o victorie și s-a lăudat cu nimic. A doua concluzie este că Ștefan Alexandru Băișanu nu a făcut decât să sprijine PD-L să-și treacă proiectul cu care se va lăuda în campaniile electorale de anul viitor.