Vigilență

PNL a sesizat că, la dezbaterea moțiunii, „unii de la PLD și PD au îmbrăcat costumele de miniștri”



Vicepreședintele organizației județene a PNL, deputatul Mihai Sandu Capră, și-a exprimat surprinderea că la votul din Parlament pentru moțiunea de cenzură depusă de PSD „unii colegi de la PLD și PD au venit îmbrăcați deja cu costumele de miniștri”, fiind siguri că moțiunea va trece, iar guvernul Tăriceanu va pica. Liderul liberal a evitat să dea nume, dar a precizat că „a fost un gest rușinos” din partea „unor foști colegi de partid” să voteze în favoarea moțiunii de cenzură. Mihai Sandu Capră a arătat că doi dintre parlamentarii PLD au votat împotriva moțiunii, precizând că nu sunt de la Suceava.
„Aș vrea să le sugerez colegilor mei de la PLD să-și vadă de proiectul lor politic și să lase PNL să facă politica liberală, iar guvernul Tăriceanu să meargă în continuare cu un sprijin parlamentar care va fi negociat până în momentul în care va avea loc dezbaterea bugetului pe 2008. Vreau să vă spun că am rămas foarte surprins că unii dintre colegii noștri de la PLD, de la PD au venit îmbrăcați deja cu costumele de miniștri. A fost un gest rușinos ca unii dintre colegii noștri care au fost la PNL să voteze pentru moțiunea de cenzură”, a spus deputatul PNL de Suceava.
Mihai Sandu Capră a mai subliniat că președintele României, Traian Băsescu, a mințit atunci când a declarat că în cazul trecerii moțiunii va susține fie un guvern PNL-PD-PLD sau unul de uniune națională, arătând că scopul șefului statului era declanșarea alegerilor anticipate. „Mulți dintre parlamentarii PSD au votat împotrivă pentru a nu merge la anticipate”, a încheiat liderul liberal.



Recomandări

Gheorghe Șoldan a declarat că își dorește ca PSD „să nu se implice în niciun fel” în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. „Sucevenii au decis fără PSD în turul 2 și le respectăm votul”

Gheorghe Șoldan a declarat că își dorește ca PSD „să nu se implice în niciun fel” în turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Gheorghe Șoldan a declarat că își dorește ca PSD „să nu se implice în niciun fel” în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Șoldan avertizează că județul riscă să piardă 120 de milioane de lei după ce PNL a sabotat ședința de miercuri a CJ Suceava

Șoldan avertizează că județul riscă să piardă 120 de milioane de lei după ce PNL a sabotat ședința de miercuri a CJ Suceava