Acțiune umanitară

PNL a împărțit cadouri de Paște familiilor nevoiașe din județul Suceava

PNL a împărțit cadouri de Paște familiilor nevoiașe din județul Suceava
PNL a împărțit cadouri de Paște familiilor nevoiașe din județul Suceava

În preajma sărbătorilor pascale, membrii Partidului Național Liberal au pregătit o frumoasă surpriză pentru aproximativ 600 de familii nevoiașe din județul Suceava, care au primit acasă pachete cu alimente necesare pentru a sărbători cum se cuvine această mare sărbătoare creștină.
Președintele Organizației Municipale a PNL Suceava, Angela Zarojanu (foto), care este și președinta organizației județene a femeilor liberale, a precizat că întreaga acțiune s-a bazat pe spiritul civic al liberalilor, fiecare din ei alcătuind liste cu familiile nevoiașe din zonele în care locuiesc.
“Acțiunea a fost demarată în paralel în principalele localități ale județului – Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Rădăuți, fiind sprijinită de Organizația Județeană a PNL Suceava. Numai la nivelul municipiului Suceava s-au dat pachete în valoare de 80 de milioane de lei vechi, dar cel mai important este faptul că am reușit să aducem puțină speranță și fericire în casele unor oameni care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Angela Zarojanu.

Recomandări

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

„DAR de Paște – o mână întinsă, o inimă atinsă”, campanie umanitară organizată de Parohia „Sf. Gheorghe” Burdujeni